Ovidiu Burdușa, locuiește în Italia la Roma încă de foarte tânăr, alături de soția sa. Este un familist dedicat și un tată model. L-am cunoscut prima oară în Cetatea Eternă în ziua de 12 decembrie 2012, când a așteptat sosirea unei expediții românești pe care a sprijit-o oferind cazare în propriul hotel ori chiar la partenerii săi. Mai mult, Ovidiu Burdușa este personaj de carte într-un roman document și reprezintă un exemplu de integrare europeană pentru mulți conaționali.

Ovidiu Burdușa participă când are puțin răgaz la diverse evenimente care au loc în cadrul comunității de români și nu uită niciodată să împărtășească celorlalți un sfat ori o vorbă bună.

Anunțuri
Anunțuri

Povestea sa este simplă. Mai întâi a lucrat ca recepționer de hotel de foarte tânăr, pierzând sute de nopți, însă cu folos. Remarcabilă și susținerea partenerei sale de viață, mamă dedicată de asemenea copilului dar și familiei.

Ovidiu Burdușa transformă prin  proiecte pe care le derulează anumite spații, uneori, în hoteluri apoi demonstrează acel spirit al omului de afaceri care simte când trebuie să investească propriul profit. Este genul de patron care dă senzația că o ia mereu de la capăt, acumulând deja la nici 40 de ani o experiență de invidiat.

Omul de afaceri locuia când am ajuns la el într-o garsonieră din Roma, nu e deci adeptul locuințelor exagerat de mari ori ultraluxoase. Înainte de orice, este și rămâne un om simplu, modest și săritor în ajutorul celorlalți când e cazul și nu e vorba de bani neapărat ci de gesturi frumoase, omenești.

Anunțuri

În 2012 dar și în 2013, ne-a fost o gazdă bună punându-ne la dispoziție nu doar un loc de dormit două zile în casa lui dar și posibilitatea de a-l cunoaște îndeaproape.  

Vrâncean la origine, demonstrează frumos cum poți fi nu doar om de afaceri dar și părinte, soț adevărat, bucătar și prieten. Un tată care își leagă-nă la propriu copilul și în paralel recurge la experiența și imaginația sa pentru a reuși mai departe în noile proiecte. Mai nou, el pregătește amenajarea la standarde și mai ridicate a unui nou hotel, situal în zona centrală a Romei.

Românul Ovidiu Burdușa este nu doar cel pe care l-am cunoscut chiar acasă la el dar și omul care pretutindeni unde investește ori se implică, schimbă și înfrumusețează locul.

Nu face caz de mediatiatizarea sa pe mijloacele media cu audiență, inclusiv cele centrale românești, doar se arată deschis întrebărilor care îi sunt adresate și rămâne cu picioarele pe pământ, știind că așa cum a fost întotdeauna și cum a rămas, își menține drumul deschis către noi reușite în afaceri și în viața sa de toate zilele, una normală ca a multora dintre noi.

Ovidiu Burdușa, om de afaceri de succes, cu o mână studiază așa zisele master planuri persoale de noi investiții, cu alta își arată dragostea față de copii și cu celelalte urmărește ori evenimentele pe micul ecran ori mai răsfoiește din când în când, cartea unde citește chiar despre el.