Odata cu migrarea masiva a romanilor in strainatate, in cautarea unui loc de munca mai bun, numarul celor care au depus cereri pentru a primi pensie internationala creste pe an ce trece, potrivit statisticilor Casei Nationale de Pensii Publice.

Mai exact, numarul romanilor care au obtinut pensie europeana (comunitara) era de aproximativ de 51.000 de persoane in intervalul 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2013, potrivit statisticii institutiei mai sus mentionate. Un roman care a muncit legal intr-una dintre tarile Uniunii Europene sau intr-o regiune din Spatiul Economic European, poate sa-si creasca pensia cu ajutorul cotizatiei pe care a platit-o in statele respective .

Anunțuri
Anunțuri

Chiar daca este vorba de o legislatie unitara aplicabila in UE sau Spatiul Economic European, este de mentionat faptul ca fiecare stat membru UE are prevederi nationale specifice in domeniul pensionarii.

De exemplu, varsta limita in care se poate iesi la pensie difera de la stat la stat. Tarile care se supun legislatiei unitare de acordare a pensiei de la care romanii pot solicitaacest drept sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, plus Islanda, Norvegia, Liechstenstein, Elvetia.

Se mai adauga la aceasta lista si cateva state cu care Romania are incheiate acorduri bilaterale pe modelul regulamentelor comunitare: Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Republica Moldova, Canada si Israel.

Anunțuri

Depunerea documentatiei pentru obtinerea pensiei europene se face in tara in care locuieste cel care o solicita.

Persoana indreptatita se adreseaza unei singure institutii, cererea depusa fiind valabila pentru toate institutiile sub legislatia carora asiguratul a activat. Institutia de asigurari sociale din statul de domiciliu trebuie sa transmita in statele in care a lucrat petentul documentele necesare in vederea stabilirii drepturilor de pensie.

Mai exact, orice roman care vrea sa solicite pensie europeana trebuie sa se adreseze casei de pensii din localitatea in care locuieste pentru a primi toate idicatiile necesare completarii documentelor si solicitarii propriu zise.