Nu cred că există persoană care având acces la internet sau rețelele de socializare să nu fi auzit de casa de modă #Versace. Chiar dacă multă lume o asociază cu Donatella Versace, puțini știu că de fapt, fratele ei, Gianni a fost cel care a pus bazele brand-ului, în 1978. A pornit de jos, de la vârsta de 12 ani, lucrând în atelierul mamei sale, ajungând să creeze costume și accesorii pentru teatre și numeroase producții cinematografice. Însă viața designerului a luat o întorsătură urâtă în iulie 1997.

Aflându-se în apropierea vilei luxoase din #Miami, Florida, într-o însorită zi de vară, Gianni Versace avea lumea la picioare.

Anunțuri
Anunțuri

Cu cancerul de la ureche intrat în remisie, un test HIV negativ, casa de modă având real succes, designerul se relaxa și se întorcea spre casă de la obișnuita plimbare pe faleză când dintr-o dată și fără vreun avertisment, a fost împușcat de 2 ori, pe scările casei sale, decesul fiind pronunțat la câteva minute după sosirea ambulanței.

Cel care și-a asumat această crimă este Andrew Cunanan. Un tânăr de 27 de ani, cu probleme psihice grave și cu un apetit ridicat pentru a ucide. Bărbatul era ahtiat după banii bărbaților în vârstă, din comunitatea homosexualilor. Își însușea cărțile lor de credit și cheltuia toți banii. A fost implicat chiar în traficul de droguri.

A fost declarat criminal în serie după ce a omorât un agent imobiliar de 72 de ani, cu o șurubelniță, înjunghiindu-l de 20 de ori.

Anunțuri

Totodată s-a descoperit că în termen de trei luni, luase viața a cinci persoane. Înainte să ajungă în Miami, era urmărit de FBI. Până la urmă nu a plătit pentru crimele sale deoarece la scurt timp după ce l-a omorât pe designer, s-a sinucis. Este curios faptul că Andrew a crescut ca fiind un băiat precoce, inteligent chiar cu un IQ de 147. Însă în adolescență, a dezvoltat o pasiune bolnăvicioasă pentru minciună și își schimba înfățișarea în funcție de starea lui de spirit.

De la nefericitul eveniment din 1997, multe ipoteze și indicii au apărut la suprafață. Mulți spun că de fapt Cunanan a fost țap ispășitor pentru că #Mafia umbla să-l lichideze pe Gianni Versace, în timp ce alții susțin că a murit din ordinul unui fost iubit violent.

Cert este că acest caz chiar și după 20 de ani ridică semne de întrebare. Mulți contestă decizia familiei Versace de a închide cazul repede și a nu investiga mai adânc adevărata cauză a decesului. Este posibilă și ipoteza că Gianni Versace s-a aflat doar la locul nepotrivit și ora nepotrivită, Cunanan s-a speriat când l-a văzut, a ieșit din ascunzătoare și l-ar fi împușcat. Alte voci susțin că designerul și-a consolidat imperiul în modă pe spatele Mafiei dar familia a negat vehement acest lucru.