Situația în care se află Denisa Manelista devine tot mai critică pe zi ce trece. În urmă cu câteva zile, artista a fost transportată cu ambulanța la o clinică din Capitală, după ce mama sa a găsit-o inconștientă în casă. Potrivit presei mondene, cântăreața ar suferi de ciroză, boală care i-a afectat grav ficatul. Denisa s-a plâns de dureri mari în zona plămânilor și a abdomenului. Medicii i-au administrat un tratament medicamentos pentru alinarea suferințelor.

Cu toate acestea, cei care au văzut-o pe artistă la #Spital, au susținut că vedeta și-a pierdut mobilitatea membrelor, fiind în incapacitatea de a se mai deplasa singură.

Anunțuri
Anunțuri

Familia sa a decis ca mama artistei să stea lângă ea permanent, în spital și să o sprijine necondiționat.

„Nu poate să meargă singură de aceea medicii o supraveghează în permanență. Ea nu mai are putere. Nu a putut să mulțumească nici medicului care a învelit-o. Totul s-a schimbat în rău”, au povestit persoanele care au văzut-o pe #Denisa Manelista, potrivit romaniatv.net.ro. Afirmațiile au apărut în presă după ce artista a fost fotografiată într-un cărucior la spital, condusă de un cadru medical. Cântăreața era slăbită, palidă și fără energie.

Tatăl acesteia este sfâșiat de durere, fiind conștient că fiica sa se confruntă cu problemă gravă de sănătate. Reacția părintelui a fost cutremurătoare. Când tatăl vedetei a aflat de cumplitul diagnostic, a cedat suferinței și a izbucnit în plans, țipând de disperare, scrie aceeași sursă.

Anunțuri

La mai bine de o lună, de când toată lumea au aflat de situația gravă în care se află îndrăgita interpretă de muzică de petrecere, Carmen Harra face dezvăluiri uimitoare despre starea vedetei.Celebra clarvăzătoare a scos la iveală că artista, în vârstă de 27 de ani, se iubește cu un tânăr care nu locuiește în România, ci în Spania. De asemenea Carmen Harra a mai menționat, în cadrul unei emisiuni TV, că doar vedeta va putea să înțeleagă de ce este victima acestei boli, susținând că afecțiunile corpului sunt karmice.

„Sufletul Denisei se află în încurcătură mare. Doar ea este singura ce va decide,și, evident, divinitatea. Să fie puternică și să învingă boala. Minunile există, trebuie doar să credem în puterea lor, asta e un lucru esențial”, a mărturisit cunoscuta clarvăzătoare, potrivit libertatea.ro. Alături de Denisa Răducu sunt familia, prietenii, colegii de scenă, dar și fanii, care zilnic postează mesaje de încurajare pe contul de Facebook al vedetei. AnaMaria Prodan s-a oferit să o ajute pe artistă cu un tratament în Cuba. Unchiul Denisei, Florin Pește a declarat că vedeta acceptă propunerea din partea impresarei.