Andreea Mantea a șocat pe toată lumea afirmând că, în urmă cu câțiva ani, a fost diagnosticată cu o formă de #cancer ovarian. Vedeta își amintește și acum cu groază, de momentele grele pe care a fost nevoită să le depășească. Din fericire, frumoasa brunetă a reușit, ca, în ciuda problemelor de sănătate să-și îndeplinească cel mai frumos vis, acela de a deveni mamă.

Andreea a povestit că boala era într-o formă destul de agresivă, iar medicii îi recomandau să se supună unei intervenții chirurgicale de extirpare a unuia dintre ovare. Bruneta a mai vorbit și despre relațiile anterioare, când și ea și partenerul din perioada respectivă își doreau foarte mult un copil, însă minunea nu s-a întâmplat.

Anunțuri
Anunțuri

"Mi-am dorit un copil, În anumite relații, neștiind dacă o să rămânem împreună, dar nu se întâmpla. La început nu am acordat importanță, dar după o perioadă, am început să mă gândesc doar la această situație. Dintr-o dată m-am trezit cu o problemă foarte gravă, eram suspectă de cancer ovarian", mărturisea #andreea mantea în cadrul unei emisiuni TV, după cum anunță romaniatv.net.

Vestea a afectat-o foarte mult pe vedetă, mai ales că dorea să fie mamă, cât mai curând. "Știam că nu voi mai putea face copii niciodată", a mai spus vedeta. Cu toate acestea, nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu, și a sperat că problema ei de sănătate se va rezolva. "Când am ajuns la spital pentru operație, medicul a rămas surprins să constate că chistul dispăruse efectiv. După consultație am urmat un tratament puternic.

Anunțuri

Am fost foarte surprinsă când am aflat că sunt însărcinată", declara îndrăgita prezentatoare.

Andreea Mantea a devenit mamă, în anul 2015, când a născut un băiețel perfect sănătos. Tatăl copilului este cunoscutul luptător de MMA, Cristi Mitrea. Cei doi s-au cunoscut în timpul filmărilor la emisiunea "Burlăcița", unde vedeta a fost curtată de ma mulți concurenți. Frumoasa burlăciță s-a îndrăgostit de Cristi Mitrea, iar cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste, mai ales că au aflat că vor avea un copil.

Din nefericire, relația dintre ei nu a fost de lungă durată. Andreea și Cristi s-au despărți, urmând ca prezentatoarea Tv să-și crească singură băiețelul. Se pare că luptătorul MMA avea un temperament destul de impulsiv, ceea ce genera conflicte în cuplu. Aceasta nu a accepta ca tatăl copilului să țină legătura cu ea sau cu fiul lui. În prezent, Andreea trăiește clipe minunate alături de băiețelul ei, declarând că nu există niciun un bărbat în viața ei.