Gabriela, patroana localului unde cunoscutul manelist, Florin Salam, a cântat în America, a declarat că incidentul de la aeroport este real, însă femeia a adăugat că suma de 100.000 de euro poate fi justificată prin acte fiscale. Astfel, #Florin Salam ar putea primi banii înapoi, scrie evz.ro.

Gabriela a povestit că ea a fost cea care l-a însoțit pe artist și formația sa la aeroport. “Potrivit legii o persoană poate să aibă 10.000 de euro. Ei au ținut banii la comun. Formația este formată din 9 persoane și fiecare avea dreptul la câte zece mii. Eu am încercat să vorbesc cu autoritățile din aeroport. Suma de #bani este de la noi, o sa dovedim.

Anunțuri
Anunțuri

Ei au decis să nu separe banii pentru că au încredere unul în celălalt. Autoritățile nu au confiscat banii, ci doar i-au reținut până când noi le vom prezenta actele. O să le punem la dispoziție hârtiile solicitate și vor returna banii”, a explicat femeia. Gabriela a luat apărarea artistului și formației sale, susținând că aceștia sunt corecți și nu au încălcat legea.

Următorul zbor era spre Germania unde interpretul era așteptat de mii de fani. Patroana localului din New York a mai precizat că Florin Salam și echipa sa au susținut un spectacol live, timp de 6 ore, fără întrerupere.

“Este adevărat că au luat bani, oamenii au vrut dedicații și le-au dat bani. Cântărețul s-a bucurat de succes în New York”, a declarat Gabriela. Manelistul a mai avut spectacole în Statele Unite, însă niciodată nu s-a confruntat cu astfel de probleme.

Anunțuri

De această dată, românul a fost oprit de vameși și obligat să justifice cu acte legale proveniența banilor.

Se pare că incidentul nu a fost doar un ghinion, ci o persoană care cunoștea faptul că artistul are banii asupra sa a anunțat polițiștii, informează wowbiz.ro.

Dacă nu va reuși să rezolve situația delicată cu autoritățile americane, Florin Salam riscă să-i fie interzis accesul în #SUA. Interdicția i-ar încurca planurile manelistului, deoarece este hotărât să-și cumpere o casă în America, unde să se mute cu întreaga sa familie.