Zvonurile cu privire la o posibilă separare a celor doi circulau de multă vreme în presă, întrucât cei doi erau văzuți mai tot timpul separat,dar ei a negat cu vehemență. Mai mult, în timpul zilei, Adelina a fost surprinsă de paparazzi, alături de tatăl ei, în timp ce aduceau mai multe bagaje dintr-un apartament. De aici s-a zvonit că cei doi s-au despărțit.

În urmă cu puțin timp, protagoniștii au mers împreună la un eveniment monden, ei infirmând zvonurile referitoare la o posibilă separare. Însă, nu a trecut prea mult timp de  la acele declarații că vedeta a și făcut anunțul pe pagina ei de #Facebook, referitor la decizia de a se despărți de Ștefan, preferând ca fanii să afle vestea de la ea și nicidecum din alte surse.

Anunțuri
Anunțuri

După doi ani și jumătate de relație cei doi au hotărât ca este momentul ca drumurile lor să se despartă, vedeta precizând că își dorește foarte mult sa nu fie asaltați cu întrebări, întrucât niciunul nu va vorbi despre motivele despărțirii, precizând că acestea îi privește strict pe ei. De asemenea, vedeta a dorit să precizeze că relația cu Speak a fost minunată, mulțumindu-i pentru toate clipele pe care aceștia le-au petrecut împreuna. Deși nu vor mai forma un cuplu, Adelina a declarat că  vor rămâne prieteni. Fanii au fost luați prin surprindere, iar mesajele nu au încetat să apară. În timp ce unora le părea rău, iar alții o încurajau să treacă cu bine peste despărțire, au fost câțiva care au considerat că despărțirea de Speak nu este altceva decât un semn că Adelina ar trebui să își reia relația cu Liviu Vârciu, fostul soț al vedetei.

Anunțuri

Mesajul postat de fosta prezentatoare a emisiunii WOW Biz a fost unul neașteptat, având în vedere că în urmă cu aproximativ o lună, în cadrul unui interviu acordat unei emisuni tv, Speak făcea declarații cu privire la nunta dintre el și Adelina: ” Nu știu când e nunta, toată lumea ne întreabă asta. Posibil iulie 2017” .

Se pare că în viața vedetei schimbările s-au ținut lanț. Mai întâi aceasta a renunțat la postul de prezentatoare tv, apoi și-a făcut o operație de mărire a bustului, iar în urmă cu puțin timp și-a schimbat look-ul, renunțând la parul ei lung pe care la donat fundației Renașterea.  #despartire #Adelina Pestritu