Pepe a recunoscut că una dintre femeile alături de care a trăit momente pasionale este nimeni alta decât frumoasa #Roxana Vancea. ”Aventura” s-a consumat în două locații diferite: într-o sală de fitness și într-un parc din București. Cei doi au fost protagoniștii unor scene fierbinți, în care s-au comportat ca doi îndrăgostiți.

Artistul a mărturisit că timpul petrecut alături de Roxana a fost  ”o tortură plăcută”.  ”Timp de trei ore ne-am sărutat, însă pentru mine a fost o plăcere”, a mărturisit #Pepe, potrivit romaniatv.net. Și cum frumusețea cu cheltuială se ține, Pepe a scos din buzunar nu mai puțin o mie de euro. Suma a reprezentat onorariul solicitat de fosta asistentă TV, pentru a fi protagonistă în noul videoclip al artistului.

Anunțuri
Anunțuri

Piesa se numește  "Tortura" și va fi lansată în curând, spre satisfacția fanilor artistului. Pepe s-a declarat mulțumit de “prestația” Roxanei Vancea, cu care a colaborat foarte bine. Interpretul a mai menționat că și-a dorit de mult timp să -și lanseze piesa, însă nu a găsit producția potrivită.

“Pentru mine Tortura este o piesă completă din toate punctele de vedere, o doream de ceva timp”, a mai afirmat Pepe. De asemenea, artistul a mulțumit băieților de la studioul Kazibo Music care s-au ocupat de producție, menționând și sprijinul cunoscutului cântăreț Connect-R. Versurile piesei au fost scrise de Pepe, Alex Pelin, Naguale, Connect-R și combină armonios  interpretarea flamenco cu sound-ul latino.

La lansarea noului single în mediul online, Pepe și-a întrebat fanii pe contul său de Facebook dacă au suferit vreodată din iubire și dacă “au fost torturați” într-un mod plăcut.

Anunțuri

Pepe pe numele său adevărat Nicolae-Ionuț Pascu s-a făcut remarcat în lumea muzicii prin talentul și sensibilitatea melodiilor interpretate. Pepe a fost primul artist care a introdus stilul flamenco pe piața muzicii românești. A debutat alături de trupa Latin expres, în calitate de solist. În anul 2000 artistul a ales cariera solo, devenind unul dintre cei mai apreciați artiști din România.