Tatăl Mădălinei Manole nu renunță la luptă și continuă să șocheze opinia publică cu dezvăluiri incendiare despre artiștii din România. Bărbatul aduce o serie de acuzații legate de moartea fiicei sale, cunoscută şi ca „fata cu părul de foc”. Potrivit afirmațiilor acesteia, una dintre rivalele Mădălinei a fost #Oana Sârbu, și nu de puține ori cele două au fost la un pas de un adevărat scandal. Cea care a cedat și nu a alimentat conflictele a fost chiar „fata cu părul de foc”.

#Ion Manole amintește de un episod ce a avut loc cu mulți ani în urmă, când “o stimată domnișoară, frumoasă și minionă” a suferit un tragic accident de mașină,  în urma căruia și-a fracturat ambele picioare.

Anunțuri
Anunțuri

Prima care a venit să-i fie alături, a fost Mădălina. Mai mult, cele două artiste au lucrat împreună în aceeași instituție de stat. Tatăl Mădălinei a mai adăugat că “stimata domnișoară” a moștenit talentul de la părinții ei, “ambii bufoni”, și a fost implicată într-o relație cu un compozitor și orchestrator care își desfășura activitatea artistică în cadrul unei formații.

Din nefericire, cei doi s-au despărțit urmând multe “bocete în media”. Afirmațiile părintelui îndurerat continuă și ating punctul culminant, Ion Manole vorbind despre Festivalul Mamaia, când Oana Sârbu i-a reproșat prietenului ei, cel care i-a compus melodia, că dacă nu o va ucide pe „fata cu părul de foc” ea nu va participa la concurs.

“Până nu o vei omorî pe Mădălina eu nu voi merge la Festivalul Mamaia”, a țipat Oana la bărbatul care-i compusese piesa.

Anunțuri

Ion Manole a susținut că a aflat aceste detalii chiar de la fiica sa, acestea fiind confirmate și de compozitor. Deși a fost afectată la acel moment, Mădălina a iertat-o pentru că erau colege și nu dorea să-și strice prietenia cu “stimata domnișoară”.

“Cum este posibil să ceri să fie omorâtă. Probabil să-i strice cântecele. Că doar nu se gândea la crimă”, a declarat tatăl Mădălinei, pentru ziarulring.ro. Potrivit sursei citate, “domnișoara talentată și frumoasă” acuzată de Ion Manole, ar fi chiar Oana Sârbu. De asemenea  tatăl Mădălinei nu a negat când a fost întrebat dacă artista este cea la care face referire în declarațiile sale. #Mădălina Manole