Daniela Crudu, una dintre cele mai cunoscute dive din showbizul românesc, a oferit detalii picante din viața sa intimă. Vedeta a mărturisit, în cadrul unei emisiuni TV, că cea mai intensă experiență sexuală a avut-o într-un avion, așa cum îi place mereu la înălțime.

 “Am întreținut relații intime în avion, și asta mi-a plăcut foarte mult”, a recunoscut bruneta, potrivit evz.ro. Daniela nu a dezvăluit identitatea bărbatului cu care a avut aventura, însă presa #Mondenă speculează că  ar putea fi  vorba de milionarul  Ioan Neculaie, patronul lui FC Brașov. Bruneta a fost observată de multe ori în compania patronului, chiar și la reședința acestuia.

Anunțuri
Anunțuri

Mai mult, vedeta a fost răsfățată de milionar cu plimbări cu avionul personal, și multe alte atenții.

În stilul ei dezinvolt, Daniela a mai spus că obișnuiește să folosească jucării erotice  pentru a-și seduce partenerul. Preferatele ei sunt cătușele, care din păcate, se defectează destul de des, iar bruneta este nevoită să achiziționeze  mereu alte accesorii.  #Daniela Crudu a atras atenția tabloidelor și  prin relațiile pe care le-a avut cu diferiți bărbați din lumea fotbalului.

Potrivit informațiilor furnizate de apropiații vedetei, asistenta TV a mai marcat încă un gol, și  atras atenția  lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF, Gino Iorgulescu. În trecut, Daniela s-a iubit și cu fotbalistul Mihai Costea, însă cei doi au decis să se despartă, din cauza geloziei jucătorului. Mereu o prezență efervescentă, bruneta a șocat prin sinceritatea cu care și-a recunoscut trecutul destul de picant.

Anunțuri

Daniela declarat că  a crescut în condiții modeste, tatăl ei neavând posibilitățile financiare pe care tânăra și le dorea. Prin urmare, bruneta a fost nevoită să muncească încă de la vârsta de 14 ani. Primul job a fost de animatoare într-un club, unde dansa alături de mai multe fete.  După câțiva ani,  a fost o adevărată revelație a micului ecran, ocupând postul de asistentă TV la matinalul "Neața cu Răzvan și Dani",  emisiune difuzată de postul de televiziune Anetna 1.