Andra, una dintre cele mai apreciate câtăreţe din România, se numără şi printre cei mai plătiţi artişti. Banii pe care vedeta îi câştigă într-o săptămână depăşesc cu mult bugetul unui român pentru un an de zile. Artista care a demonstrat, în timp, că impune respect în branşa muzicală, datorită talentului său, nu se întoarce acasă doar cu câteva sute de euro, ci cu mii de euro.

Potrivit tabloidului Libertatea, cântăreaţa, alături de trupa sa, nu se întoarce de la un concert cu mai puţin de 7.000 de euro. Câştigul devine considerabil, mai ales în perioada estivală, când numărul concertelor este în creştere. Astfel, câştigul Andrei ajunge şi la 20.000 de euro săptămânal.

Anunțuri
Anunțuri

Pe lângă banii pe care îi obţine în urma concertelor, vedeta câştiga şi din contractele de publicitate, precum şi din drepturile de imagine. Acestea nu au fost niciodată o raritate în cariera vedetei.

Astfel, viitorul familiei Măruţă pare a fi lipsit de grija problemelor financiare. Unde mai pui că şi soţul Andrei, Cătălin Măruţă, este remunerat la fel de bine. Aceeaşi sursă susţine că cei doi soţi aduc în casă, în unele luni, chiar şi câte 60.000 de euro.

Andra are o carieră muzicală de 15 ani, lansându-şi primul album la vârsta de doar 14 ani. De la debut şi până în prezent, vedeta s-a menţinut pe primele locuri în Top 100.  În perioada 2001-2007, artista a obţinut primele succese considerabile. Pe lângă faptul că a lansat câteva albume ale căror piese au devenit hituri, s-a ales şi cu nenumărate premii.

Anunțuri

Vedeta a cucerit un public numerous, în special între 2009 şi 2012, când şi-a lansat mai multe albume orientate către silul dance.

Deşi în 2012 s-a reîtors la muzica pop, piesele sale nu au încetat să devină hituri, bucurându-se de un succes continuu.

Din anul 2008, artista este căsătorită cu omul de televiziune Cătălin Măruţă. Împreună au doi copii, pe David şi Eva Maria Ioana. Cuplul Măruţă este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate din România, întrucât acesta s-a remarcat ca un model de familie unită.

 

  #Vedete