Cunoscutul interpret Smiley reușește să fie în atenția presei, atât prin cariera sa muzicală de succes, cât și prin viața privată. În ultimul timp, s-a tot speculat faptul că artistul ar avea o relație cu marea sportivă Simona Halep, însă Smiley a lămurit situația, într-un interviu acordat pentru antenastars.ro.

Cântărețul a negat orice legătură amoroasă cu Halep, menționând că nu poate spune că sunt prieteni, pentru că s-au văzut doar de două ori, la un antrenament al sportivei și la un meci la care tenismena a participat. Întrebat care a fost cel mai neobișnuit loc unde s-a iubit, interpretul a răspuns cu sinceritate că a trăit momente incitante într-un lift.

Anunțuri
Anunțuri

Revenind la cariera artistică, Smiley a declarat că piesele sunt inspirate din viața personală.

În legătură cu melodia „Insomnii”, lansată de curând de artist, acesta a mărturisit că a vrut să transmită prin versurile piesei, o stare pe care a trăit-o de nenumărate ori, însă și-a asigurat fanii că nu este depresiv și nici nu suferă din dragoste.

„După ce am scos piesa Insomnii, am primit multe sfaturi de la fani, despre ce ar trebui să fac pentru a putea să dorm liniștit. Vreau ca toată lumea să știe că nu sufăr de depresie, și că mă odihnesc foarte bine. De multe ori mi s-a întâmplat să aștept un mesaj care întârzia să vină și atunci eram cuprins de neliniște”, a explicat Smiley.

După ce a lămurit capitolul insomniilor, artistul a trecut la fobii, dezvăluind lucrurile de care se teme. Printre fobiile artistului se numără reptilele, spațiile întunecoase, care nu-i inspiră siguranță.

Anunțuri

Cântărețul a mai recunoscut că reacționează destul de urât atunci când se enervează, și că evită să ia contact cu oamenii în acele momente, pentru a nu strica atmosfera.

Andrei Tiberiu Maria, cunoscut cu numele de scenă Smiley, este unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți din România. Artistul a devenit cunoscut ca membru în trupa „Simplu”. În prezent, Smiley s-a dedicat carierei solo, reușind să bifeze succes după succes. Pe plan amoros, Smiley a avut o relație de cinci ani cu Laura Cosoi, de care s-a despărțit în anul 2012. #Monden #Muzica