Iulia Albu nu s-a putut abține și a criticat, în termeni destul de duri, o fotografie a Andreei Marin, postată pe contul personal de socializare. Răspunsul Zânei nu a întârziat să apară, însă fără a alimenta noi „bârfe”.

Fashion-editorul de la WOWBiz a jignit-o pe Andreea, susținând că este o „pițipoancă”, după ce a pus sub lupă niște poze ale Zânei, făcute într-un cadru natural. Se pare că imaginile nu au fost pe placul fashion-editorului, care a sancționat-o dur pe vedetă. Obișnuită cu bârfele din lumea #Mondenă, Andreea a răspuns într-o manieră pașnică, fără a ataca și a alimenta apariția unui nou scandal, atât de dorit de consumatorii de cancan.

Anunțuri
Anunțuri

Vedeta a declarat „că nu le mai acordă atenție”, subliniind că apreciază oamenii inteligenți, care nu iubesc bârfele.

„Persoanele bune, cu picioarele pe pământ, sunt importante pentru mine. Cei care trăiesc din bârfe, nu au decât să fie sănătoși”, a declarat Andreea, potrivit click.ro. Zâna nu se mai lasă afectată de presa mondenă, acum vedeta fiind preocupată de viața de familie. Ea și soțul ei, medicul turc Tuncay Ozturk își doresc foarte mult un copil.

În acest scop, Andreea ar fi dispusă să apeleze la tratamente de fertilizare, însă este doar o ipoteză. Cu privire la silueta ei, vedeta, în vârstă de 42 de ani, spune că este mulțumită de felul cum arată, având o bază genetică destul de bună. Andreea Marin a negat orice intervenție chirurgicală până în prezent, însă recunoaște că are de gând să apeleze  la serviciile medicilor esteticieni, pentru a fi tânără cât mai mult timp pentru fetița ei.

Anunțuri

Sărbătorile Pascale le va petrece alături de soțul și fetița ei, la munte, în mijlocul naturii. Evident, bucatele tradiționale nu vor lipsi de pe masă, spre încântarea lui Tuncay care pare să fi uitat de baclavalele turcești și să adore cozonacul românesc. Andreea a recunoscut că iubește mâncarea tradițională din Turcia, și în perioada sărbătorilor nu se abține de la mâncare. Un kilogram în plus se rezolvă cu mult sport, a concluzionat vedeta,  pentru reporterii emisiunii Focus Magazin. #Andreea Marin