Kit Harington, interpretul popularului personaj Jon Snow din serialul ”Game of Thrones/Urzeala Tronurilor”, susține că personajul a murit de-a binelea și definitiv, relatează reporterii The Telegraph. Asta în ciuda unor fotografii apărute pe net în toamnă, în care Jon Snow apare viu, alături de un text care face trimitere la lansarea celei de-a șasea serii a celui mai popular serial al momentului. Fotografia a declanșat o adevărată isterie în rândul fanilor și o întreagă serie de speculații.

Fantezia fanilor a fost alimentată și de prezența confirmată a lui Kit Harington pe platourile de filmare ale noii serii. Actorul susține însă că, de această dată, a interpretat doar rolul cadavrului lui Jon Snow, glumind chiar că acesta a fost unul dintre cele mai bune roluri ale sale.

Anunțuri
Anunțuri

John Bradley, actorul personajului Samwell Tarly, prietenul lui Snow dar și al actorului care l-a întruchipat, confirmă moartea personajului Jon Snow. Acesta a declarat publicației menționate că resimte nu doar dispariția personajului, cât mai ales faptul că nu va mai lucra cu Kit Harington. ”Ne-am dezvoltat împreună. Am fost prieteni buni încă din prima zi și o să rămânem în continuare. Dar un capitol din viața și relația noastră se încheie aici”, a declarat John Bradley pentru The Telegraph.

Exasperat de scenariile fanteziste ale milioanelor de fani, Kit Harington s-a oferit voluntar pentru un test poligraf televizat în cadrul emisiunii ”The Jonathan Ross Show”. Același Kit Harington menține însă suspansul, publicând mesaje contradictorii pe pagina personală de pe principala rețea de socializare .

Anunțuri

Majoritatea fanilor își păstrează credința că personajul Jon Snow va reapărea, mai devreme sau mai târziu. Folosirea magiei nu este străină Universului halucinant al Urzelii Tronurilor. Pe parcursul celor cinci serii de până acum, mai multe personaje, atât pozitive cât și negative, au fost reînviate în diferite scopuri. 

În România, seria a șasea a serialului ”Urzeala Tronurilor” debutează în seara zilei de luni, 25 aprilie.  #Mister #Crima