Vineri seară a avut loc semifinala live a Selecției Naționale #Eurovision 2016, în cadrul căreia dintre cele 12 piese trebuiau să se aleagă cei șase finaliști.

Spectacolul de la Baia Mare a debutat cu o prezentare a pieselor care au obținut până acum cele mai multe puncte la concursul Eurovision. Momentul susținut de toți cei 12 finaliști din acest an ai preselecției naționale a fost urmat de prezentarea juriului de specialitate din care, în acest an, fac parte compozitorul Horia Moculescu responsabil cu partitura muzicală, Alexandra Cepraga cea care urma să acorde note pentru muzicalitate, Zoli Toth ”criticul” pentru spectacol, Randi cel ce trebuia să aprecieze potențialul piesei de a deveni hit și contratenorul Cezar Ouatu responsabil cu punctarea vocilor concurenților.

Anunțuri
Anunțuri

La finalul celor 12 interpretări publicul a fost cel care și-a putut exprima preferința, sistemul din acest an al alegerii finaliștilor fiind unul diferit de edițiile anterioare. Astfel, juriul urma să aleagă patru finaliști, iar publicul să salveze alte două cântece dintre celelalte opt sunând sau votând prin SMS la același număr de telefon.

Cel mai mare punctaj din partea juriului a fost obținut de Ovidiu Anton, cel care cu ”Moment of Silence” a reușit să ”smulgă” 54 de puncte. Ceilalți trei finaliști desemnați de specialiști au fost Dream Walkers cu ”Let It Shine” (47 de puncte), Florena cu ”Behind the Shadows” (44 de puncte) și Mihai Trăistariu cu ”Paradisio”, acesta din urmă trebuind să se mulțumească doar cu 33 de puncte, suficiente totuși pentru a intra în finală. 

Votul publicului a plasat în fruntea clasamentului piesa ”I'm Coming Home” cântată de Vanotek feat. The Code & Georgian cu 984 de puncte, aceasta fiind urmată îndeaproape de Irina Baianţ şi Doru Todoruţ cu ”The Voice”, piesă ce a fost pe placul a 852 de votanți.

Anunțuri

Iată care sunt cele șase piese care se vor lupta în marea finală de duminică pentru a reprezenta România la concursul Eurovision 2016 ce se va desfășura la Stockhom. Nu uitați, duminică, publicul va fi singurul care va decide care dintre cele 6 piese va fi cântată pe scena din capitala Suediei.

#Vedete #Muzica