La jumătatea anului 2014, Alessio Paddeu își încerca norocul la X Factor România, unde ajungea până în finală. S-a făcut remarcat de către mai mulți producători muzicali din țară și străinătate, iar la începutul anului 2016 a lansat primul său single însoțit și de un videoclip oficial. Videoclipul a fost lansat în România la jumătatea lunii ianuarie și deja a depășit 200.000 de vizualizări pe canalul Youtube. 

Mai multe canale importante de radio au preluat cu interes piesa lansată și au început să o difuzeze. Piesa Io e te (Cosi Sara) îmbină vocea inconfundabilă a italianului cu sunetul foarte bun creat de producători.

Delia Matache a declarat ca italianul este una dintre cele mai bune voci alături de care a avut ocazia să lucreze.

Anunțuri
Anunțuri

Ea nu a exclus o colaborare muzicală în viitor.

Videoclipul este regizat de cunoscutul regizor italian Fausto Petrozio, Alessio colaborând pentru acest videoclip cu alți doi actori de origine italiană. Filmarea s-a desfășurat la Firenze, pe parcursul unei singure zile. Există două variante ale videoclipului: prima este cea în limba maternă a lui Alessio, iar cea de a doua este în limba engleză. Cântărețul italian spune că pe viitor va încerca și lansarea unei piese în limba română, doar ca mai are nevoie de puțin timp să o învețe mai bine.

Alessio și-a mai încercat norocul și la alte concursuri de talente de peste hotare, dar pe nicăieri nu a avut atât succes ca în România. Semn că românii apreciază muzica italiană și vocile bune. Artistul are din ce în ce mai mulți fani și pe canalele de socializare, majoritatea fiind români.

Anunțuri

Se anunță un an 2016 foarte bun pentru tânărul interpret. Se pare că deja are aranjate concerte pe teritoriul României, unde cu siguranță aparițiile vor fi foarte bine primite de spectatorii români, iar Alessio are toate șansele de a deveni un star pe meleagurile mioritice.

Se pare că încet-încet industria muzicală românească acaparează tot mai mulți artiști internațional. Astfel de exemple avem nu doar la X Factor România, ci și la Vocea României.

  

#Romanii au talent #romani in Italia