La doar câteva zile de când organizatorii au anunțat lista celor 12 finaliști, una dintre artiste s-a retras din concursul național #Eurovision.

Britanica Hayley Evetts i-a anunțat pe organizatori că are probleme de sănătate care nu-i mai permit să participe la selecția Eurovision România. Mai exact, ea s-a rănit grav la un genunchi și nu mai are voie să facă efort timp de șase săptămâni, informează Mediafax. Compozitorul melodiei “Brand New Day”, Martyn Baylay și-a retras astfel piesa din concurs, întrucât regulamentul nu-i permite să înlocuiască solista.

În astfel de cazuri se apelează la o rezervă, așa că va intra în concurs alături de ceilalți 11 finaliști anunțați inițial, trupa Gașca de Acasă cu melodia “Tu ești povestea mea”.

Anunțuri
Anunțuri

Interesant e că formația a fost înființată în 2011 în Baia Mare, acolo unde are loc și finala selecției naționale, ceea ce înseamnă că Andreea, Lucian, Pefi, Răzvan și Voicu, membrii grupului, vor cânta la ei acasă.

La selecția națională de anul acesta au fost înscrise 94 de melodii, dintre care au fost validate 92. Cei 12 finaliști au fost selectați de juriul competiției. Ceilalți 11 finaliști sunt Mihai Trăistariu, Jukebox, Irina Popa, Ovidiu Anton, Doru Todoruț și Irina Baianț, Florena, Vanotek feat. The Code & Georgian, Andra Olteanu, Dream Walkers, Xandra și Mihai Băjinaru. Mihai Trăistariu a mai reprezentat România la Eurovision și a obținut pentru România cel mai mare punctaj din istoria concursului. El a participat la Atena în 2006 cu piesa Tornero, clasată pe locul patru la ediția din acel an. Cele mai bune locuri obținute de România la Eurovision sunt cele din 2005, respectiv 2010.

Anunțuri

Atât Luminița Anghel & Sistem, cât și Paula Seling & Ovi au urcat până pe poziția a treia, la Kiev, respectiv Oslo.

Finala selecției naționale Eurovision va avea loc în Baia Mare, la Sala Sporturilor, în perioada 4-6 martie. Spectacolul va fi prezentat de solistul trupei Vunk, Cornel Ilie și de Ioana Voicu, fiica deputatului și artistului Mădălin Voicu, cel care în prezent are mari probleme cu legea. Alături de cei doi, artista Jo, pe numele ei real, Ioana Ancuța, va fi prezentă lângă concurenţi în camera verde. De altfel ea are experiența propriei participări la Eurovision, unde a reprezentat România la Kiev în competiția Junior.

Ediția din acest an a concursului Eurovision va avea loc la Stockholm. Reprezentanții României vor urca pe scenă în a doua semifinală, pe 12 mai, iar câștigătorul va fi desemnat în cadrul spectacolului programat pe 14 mai. #Muzica