Potrivit digi24.ro, fotbalistul român Adrian Mutu, a fost condamnat la 14 luni de închisoare, de justiția italiană după ce în anul 2010, românul a lovit un ospătar din Florența.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea primită din partea tribunalului, Adrian Mutu a primit și o amendă de 14.000 de euro. Avocatul fotbalistului, a anunțat că va face recurs deoarece pedeapsa primită este mult prea aspră. "Nu am mai văzut o pedeapsă așa mare pentru 25 de zile de spitalizare” a spus acesta.

În luna octombrie 2010, Adrian Mutu, a agresat un ospătar din cauza notei de plată. Potrivit martorilor, jucătorul român l-a lovit de două ori cu pumnul și o dată cu piciorul în timp ce chelnerul era căzut la pâmânt în urma loviturilor primite.

Anunțuri
Anunțuri

Conform sursei menționate, Adrian Mutu împreună cu doi prieteni au comandat o sticlă de vin, iar după ce și-au terminat consumația cei trei au dorit să plece fiind opriți de către ospatarul care a cerut plata pentru comanda făcută. Văzând că spiritele se încing, patronul restaurantului a încercat să oprească scandalul dar fără niciun rezultat. Mutu și ospatarul au început să se înjure reciproc. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul. Enervat la culme de atitudinea sfidătoare a chelnerului Adrian Mutu i-a oferit o lecție pe măsură. 

În urma agresiunii ospătarul s-a ales cu numeroase contuzii la torace și abdomen,traumă contuzivă cranio-facială și fractură a piramidei nazale. Potrivit declarațiilor oferite de către Racaj, victima fotbalistului român, Adrian Mutu împreună cu prietenii săi au plecat de la restaurant înainte să plătească sticla de vin comandantă.

Anunțuri

Motiv pentru care chelnerul, a ieșit după ei în stradă cerându-le să plătească. Atunci Mutu a zis că are cont deschis și va plăti altădată deoarece și-a uitat portofelul acasă. După 20 de minute, românul s-a întors la restaurant, a achitat nota de plată și l-a scuipat pe chelner.

Întregul eveniment a avut loc în perioada în care românul juca la Fiorentina. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, scandalul s-a petrecut cu șapte zile înainte de expirarea suspendării sale de 9 luni pentru dopaj. #Violenta #Fotbal