În cel mai recent articol al meu v-am promis că voi vorbi şi în continuare exclusiv despre personalităţi captivante şi foarte interesante. Iată că a venit momentul să mă țin de cuvânt pentru că ieri mi-a atras atenţia o ştire despre unul dintre idolii mei, Eros RamazzottiDupă cinci ani, artistul revine în România, cu ocazia turneului internaţional dedicat promovării noului său albumPerfetto“. Concertul nu va avea loc de data aceasta la Bucureşti, ci – pentru prima oară - într-unul dintre cele mai frumoase oraşe din ArdealCluj-Napoca.

Acesta este al patrulea concert pe care artistul îl susţine în ţara noastră după cele două spectacole de la Bucureşti (în 1995 şi 2010) şi cel de-al treilea de la Sibiu din 2007. Mai sunt doar patru zile până la mult aşteptatul eveniment muzical al începutului acestei toamne, timp în care încă vă mai puteţi procura bilete prin reţeaua Eventim sau online, de pe site-ul cu acelaşi nume. Concertul va avea loc pe 24 septembrie la Sala Polivalentă din Cluj, cu începere de la ora 20:00.

Anunțuri
Anunțuri

Referitor la titlul ales pentru acest album, pe 12 martie Eros scria pe pagina sa de Facebook: „Când termini o lucrare, un proiect sau orice altceva, verifici încă o dată ceea ce ai realizat, faci ultimele retuşuri, apoi spui: «Perfect!». Iată motivul pentru care mi-am dorit acest titlu pentru albumul meu; o exclamaţie recognoscibilă şi folosită în toată lumea. Sunt 14 noi melodii şi le voi lansa peste exact două luni, pe 12 mai. Perfect!" Perfetto este cel de-al 13-lea album de studio al cantautorului italian născut sub o stea norocoasă şi nu încape nicio îndoială că şi albumul cu numărul 13 va sta sub semnul norocului şi al succesului.

Eros Ramazzotti este din luna iulie şi Ambasador al Fundaţiei Hear The World. Pentru aceasta, fotografiile lui Eros au fost realizate de celebrul Bryan Adams. Pe propriul său site, Eros explică implicarea în proiectele acestei fundaţii: „Nu-mi pot imagina nici măcar o singură zi din această viaţă fără muzică, fără vocea soţiei, a copiilor mei sau a tuturor acelora pe care iubesc să-i aud. Din nefericire există mulți oameni care suferă din cauza pierderii acuităţii auditive. Este important să îi ajutăm şi să-i încurajăm, să sprijinim descoperirile ştiinţifice din acest domeniu, mai ales pentru cei mai săraci dintre cei lipsiţi de posibilităţi materiale

De pe acest nou album, se remarcă în mod special single-ul Alla Fine Del Mondo, o melodie despre #Iubire, veselă şi ritmată, cu influenţe country.

Anunțuri

Atmosfera videoclipului este de asemenea country, iar versurile absolut fantastice: «Dragostea ta mă va salva/ Până la capătul lumii paşii mi-i va purta» […] «Dragostea pune în mişcare cerul şi stelele pe care le văd de aici». Acesta este, probabil, motivul pentru care fanii îl numesc „poet şi maestru al muzicii şi emoţiilor“.

Vouă ce piesă de pe acest nou album v-a plăcut în mod special şi de ce?

Aştept răspunsurile voastre şi ca să ţinem legătura apăsaţi butonul „+ Urmăreşte“ din dreptul numelui meu. Keep in touch! #Vedete #Muzica