Celebra asistentă păcătoasă de la Antena 1 riscă să își petreacă următorii trei ani de zile în spatele gratiilor, asta după ce în noaptea de joi spre vineri a fost prinsă de poliția rutieră conducând fără permis. Potrivit cancan.ro, Loredana Chivu a fost oprită de oamenii legii în Chitila, pentru un control de rutină. Aceștia i-au cerut actele la control dar blonda păcătoasă a dat din cap și a zis că nu are așa ceva deoarece permisul i-a fost suspendat, recunoscând practic că șofează ilegal.

Din declarațiile prietenilor, fosta asistenta păcătoasă ar fi încercat în mod insistent să îi facă pe oamenii legii să treacă cu vederea acest mic incident, dar nu a avut niciun rezultat.

Anunțuri
Anunțuri

Poliția i-a întocmit dosar penal Loredanei, iar aceasta riscă acum să își petreacă următorii trei ani de zile în spatele gratiilor, deoarece a avut tupeul să conducă un autoturism deși avea permisul suspendat tot pentru abateri de la legislația rutieră.

Din cauza acestei aventuri și a inconștienței de care a dat dovadă, fosta vedetă din emisiunea nocturnă a lui Dan Capatos riscă acum să ajungă sub lumina reflectoarelor, dar din penitenciar, acolo unde va face probabil show-uri la fel de incendiare precum la emisiunea TV de pe Antena 1.

Loredana Chivufosta a colegă de platou a lui Bordea, Ana Mocanu și Capatos de la un Show Păcătos, este văzută drept una dintre cele mai sexy asistente din România. Blonda a încălcat zilele trecute clauzele contractuale pe care le avea cu Antena 1, mergând în emisiunea altui post de televiziune.

Anunțuri

Acest lucru i-a supărat enorm pe cei din conducerea televiziunii patronată de Dan Voiculescu și au decis să o concedieze pe asistentă, în ciuda faptului că Loredana avea un contract în vigoare.

Recent, Loredana Chivu împreună cu Renata au fost prezente la mai multe ediții ale emisiunii Wow Bizz, de pe Knal D, acolo unde cele două s-au certat și s-au înjurat birjărește, motivul fiind iubitul lor comun Leo de la Strehaia.

Și cum toate aceste lucruri nu ar fi de-ajuns, iată că blonda focoasă s-a ales și cu un dosar penal de la Poliția Rutieră. #Vedete #Monden