Auzim deseori vorbindu-se despre oameni care ajung să tâlhărească, oameni care comit crime, oameni care violează femei nevinovate, oameni care comit abateri grave. Cel mai adesea, aceştia sunt oameni simpli, de rând, prea puţin educaţi, fără prestanţă şi caracter. Dar ce ne facem atunci când cei pe care îi vedem aproape zilnic pe micile ecrane, vedetele, cele care de foarte multe persoane sunt luate drept modele de urmat, comit astfel de abateri grave de la lege? Ce mai putem spune într-o astfel de situaţie, ce pretenţii să mai avem de la oamenii de rând dacă ei, cei care pretind că sunt civilizaţi, educaţi, responsabili şi riguroşi, fac astfel de gesturi?

Un caz care a ieşit recent la iveală şi care i-a lăsat muţi de uimire pe mulţi dintre noi este cel al impresarului Lucian Mitrea, soţul binecunoscutei artiste de muzică uşoară, Andreea Bănică. Acesta, potrivit libertatea.ro, va fi în curând executat silit din cauza unui contract încheiat în anul 2013 cu un cunoscut club de pe litoralul Românesc, pe care însă, nu l-a respectat.

Lucian a primit în jur de 10.000 de euro avans pentru furnizarea de servicii artistice unui club din Costineşti. Acesta a promis că pe scenă vor urca Smiley, Ruby, Andreea Bănică, Alex Velea, Cabron şi Brighi, Radio Killer, Sore şi Mihai Ristea. Dintre toţi cei enumeraţi mai sus, doar Smiley şi-a făcut apariţia, şi acesta cu întârziere şi vizibil deranjat de faptul că în club erau prezenţi prea puţini oameni. Deşi a fost sunat în repetate rânduri de către patronii clubului pentru a i se cere explicaţii şi pentru a li se restitui banii, acesta nu a dorit iniţial să le răspundă, iar atunci când a făcut-o le-a spus că nu o să le dea banii şi că nici la proces nu se va prezenta, lucru care s-a şi întâmplat de altfel.

Acum, la doi ani de la situaţia jenantă în care au fost puşi patronii, pentru că împărţiseră deja pliante cu artiştii care vor urca pe scenă, procesul s-a încheiat, iar ei l-au câştigat. Astfel, Lucian Mitrea, soțul frumoasei blondine, va fi executat silit. #Andreea Banica #Vedete