Acum şase ani, pe 25 iunie 2009, lumea întreagă era şocată la aflarea veştii că unul dintre cele mai iubite staruri pop ale mapamondului, The King of Pop, Michael Jackson, a încetat din viaţă. Totul s-a petrecut atât de repede, încât nu puţini au fost cei care s-au uitat către calendare, să vadă dacă nu cumva e 1 aprilie şi totul este doar o păcăleală ieftină.

În timp ce fiecare comemorare a morţii lui Michael Jackson aduce în mintea fanilor din întreaga lume o multitudine de emoţii, nu puţini sunt cei ce se întreabă ce fac urmaşii acestuia, aflaţi nu de puţine ori în lumina reflectoarelor.

Luna trecută, Prince Jackson a absolvit cu brio un colegiu privat din California, motiv de mândrie şi sărbătoare pentru întreaga familie. "Sunt foarte mândru de tine @Princemjjjaxon", a scris pe contul ei de Twitter mătuşa LaToya Jackson, care a adăugat "Ai făcut-o şi ai făcut-o cu brio". T.J., vărul celor trei copii al lui Michael Jackson, a adăugat "Prince, te-ai maturizat şi te-ai transformat într-un tânăr foarte special. Cuvintele sunt prea puţine pentru a exprima cât de mândru sunt de tine". Cel mai probabil, Prince va merge în această toamnă la Loyola Marymount University.

Singura fiică a megastarului, Paris, în vârstă de 17 ani, pare să aibă parte de un prieten foarte special în viaţa ei. Nu cu multă vreme în urmă, aceasta a fost văzută bucurându-se de compania tânărului fotbalist Chester Castellaw, cei doi păşind împreună pe covoul roşu, la un eveniment monden în Beverly Hills. Toată lumea a apreciat apariţia lor, comentariile criticilor fiind pozitive, aceştia fiind de acord că formează un cuplu frumos şi dinamic.

În fine, mezinul familiei Jackson, Blanket, e foarte ocupat în această perioadă. Când nu merge la şcoala privată, puştiul de 13 ani îşi ocupă timpul cu artele marţiale, fiind înconjurat cu dragoste de întreaga familie Jackson.

Michael Joseph Jackson a încetat din viaţă în după-amiaza zilei de 25 iunie 2009, fiind descoperit de medicul său personal cu pulsul foarte scăzut, la reşedinţa sa din Los Angeles. Paramedicii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să-l suresciteze şi l-au transportat la Centrul Medical UCLA, unde a fost constatat decesul, la ora locală 14:26. Funeraliile megastarului au avut loc pe 7 iulie, în Los Angeles, la Staples Center, ceremonia fiind urmărită de peste două miliarde şi jumătate de oameni din întreaga lume. Este înmormântat în cimitirul Forest Lawn, deşi asupra locului exact al înmormântării planează încă numeroase suspiciuni. #SUA #Vedete #Muzica