Pe vremea când Cătălin se afla la începutul carierei sale în televiziune și circula cu mijloacele de transport în comun, el povestește că a avut parte de un moment foarte neplăcut. Prezentatorul a povestit cum în timp ce se afla într-un autobuz i-a apus unei bătrânici că are geanta deschisă și în momentul următor a primit cu cap în gură de la un necunoscut.


„Când am venit în București am avut parte de un moment nefericit. Eram într-un autobuz și am avertizat o doamnă în vârstă că are geanta deschisă. În momentul următor am primit un cap în gură fără să-mi dau seama cine m-a lovit. Am stat o perioadă bună cu fața bandajată. Dacă nu mă credeți o să vă arat poze", a povestit prezentatorul în emisiunea pe care o moderează.


De asemenea, prezentatorul a povestit că nimeni nu a intervenit să aplaneze situația. Măruță a povestit despre ceea ce i s-a întâmplat tocmai pentru că în ultimele zile a fost în centru atenției pentru că într-una din emisiunile din această săptămână a avut un moment de furie la adresa unui bărbat, invitat în emisiunea sa. Măruță a fost extrem de nervos în momentul în care a văzut că tatăl unui băiețel refuza să îi doneze un rinichi propriului copil pentru a-i salva viața.


"Chiar nu aveți milă de propriul copil? Vreți bani și casă pentru a salva viața copilului dumneavoastră? Este viața copilului dumneavoastră în joc, nu vă dați seama?", i-a reproșat Măruță bărbatului.


Prezentatorul a fost atât de nervos pe bărbat încât i-a cerut să părăsească emisiunea: "Nu vreau să mai stați la mine în emisiune, așa că vă rog să părăsiți platoul. Nu m-aș fi gândit că o să întâlnesc vreodată astfel de oameni ca dumneavoastră".


Cătălin Măruță a fost extrem de afectat de atitudinea acestui bărbat, mai ales că și el este tatăl unui băiețel de 5 anișori, David, și urmează să vină pe lume al doilea copil, o fetiță. Prezentatorul este foarte devotat familiei sale și ar fi în stare de orice pentru a-și vedea familia fericită și împlinită.


Este greu de crezut, dar încă mai există asemenea oameni în lume, care să pună pe primul loc banii în loc de sănătatea propriului copil. Mai repede primești un ajutor de la un străin decât de la propriul părinte.
#Tratamente #Romanii au talent #medicina