La o lună de la atacul cardiac suferit de Gabriel Cotabiţă, după ce artistul a fost ţinut în comă profundă, după numeroase teste efectuate de medici, în sfârşit sosesc şi veştile bune de la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Nu numai că artistul a dat deja semne de activitate cerebrală, dar se pare că Gabriel Cotabiţă a deschis deja conştient ochii şi a spus primele cuvinte.

Spre marea fericire a celor trei fete ale sale şi a mamei artistului, care nu a părăsit patul de spital, vedeta s-a trezit din comă, este conştient şi recuperea sa merge foarte bine. Conform unor apropiaţi ai familiei, Gabriel Cotabiţă, spre uimirea celor prezenţi lângă patul său de spital, a strigat "Eliza, Eliza, unde ești?", solicitând astfel să își vadă fiica de care este atât de atașat.

Anunțuri
Anunțuri

Apoi, uimindu-i în continuare pe cei din preajma lui, după starea comatoasă, el a spus cu greu "Mă doare rău, mă doare", fără să spună ce îl doare mai exact, conform celor de la Spynews.ro.

La o lună de când artistul se află în comă, ţintuit în acelaşi pat de spital şi după două intervenţii chirurgicale, corpul său s-a transformat dramatic. O sursă din interiorul spitalului a povestit pentru Cancan.ro: "A slăbit peste 20 de kilograme, este de nerecunoscut, a ajuns numai piele şi os. Însă, are un aspect îngrijit. Mama lui îl bărbiereşte, îl piaptănă, îl şterge, are mare grijă de el. Dacă nu ştii că în rezerva aia este Gabriel Cotabiţă, nu l-ai recunoaşte sub nici o formă. Este transfigurat! Îmbătrânit! Nici că îl mai recunoşti. Preotul vine mereu şi îi citeşte, mama lui la fel, îi citeşte zilnic din biblie.

Anunțuri

Poate că Dumnezeu va face o minune".

Conform declaraţiilor medicului Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă la Spitalul "Sf. Ioan" din Iaşi, "nutriţia prin venă nu poate contrabalansa total nutriţia normală, iar slăbirea nu e neapărat un indicator favorabil". "Se poate ajunge la dispariţia aproape completă a stratului de grăsime şi slăbirea poate deveni un factor agravant în anumite situaţii", a adăgat Tudor Ciuhodaru. #familie #Diagnostic #Gabriel Cotabita