Şcoala este, fără niciun fel de îndoială, unul dintre cele mai importante elemente din societate, pentru că are datoria de a-i pregăti pe elevi, de a le deschide noi orizonturi către o viaţă mai bună, de a-i învăţa să se comporte, să devină adulţi responsabili, capabili, la rândul lor, sa crească şi să le ofere o bună educaţie copiilor lor. Niciun angajator nu va lua în echipa sa un om care a făcut doar patru sau cinci clase sau, dacă îl va lua, va face în mod cert numai munca de jos.

Tocmai de aceea, dacă vă doriţi o viaţă frumoasă şi lipsită de griji, este mai mult decât important să mergeţi la şcoală, iar mai apoi să continuaţi cu o facultate, asta pentru cei care îşi doresc funcţii cu adevărat importante.

Şcoala este un element cheie şi se pare că inclusiv Betty, fata cunoscutului interpret de manele Florin Salam, ştie bine acest lucru. După ce, în urmă cu mulţi ani, mama sa, cea pe care o iubea din tot sufletul şi care ar fi trebuit să îi îndrume paşii în lungul drum al vieţii, a decedat, atât Betty cât şi tatăl său au trecut printr-o perioadă cumplită.

Şi dacă Florin a refuzat să mai cânte o perioadă îndelungată, ba chiar îşi dorea să renunţe la meseria de cântăreţ, fiica sa şi-a întrerupt studiile. Acum, la 15 ani, Betty este elevă în clasa a VI-a, nicidecum în clasa a IX-a, aşa cum ar fi trebuit la vârsta ei. Cu toate acestea, fata cântăreţului nu este deloc jenată, din contră, consideră că atâta timp cât îşi doreşte să înveţe o poate face la orice vârstă, lucru extrem de adevărat, de altfel.

Betty este, fără îndoială, un copil cât se poate de frumos, care a moştenit talentul tatălui său. Nu, nu îi place să cânte manele, însă cântă dumnezeieşte muzică uşoară şi are o mulţime de fani. De altfel, în vara anului trecut, aceasta şi-a lansat şi primul single intitulat "Într-o secundă". Este o piesă de dragoste, cu un puternic mesaj emoţional.

Betty este dovada vie că poţi creşte frumos şi fără mamă, atâta timp cât ai lângă tine un tată care te îndrumă, care ţi se dedică trup şi suflet. #Monden #Scoala #Muzica