Veşti din ce în ce mai mai bune vin de la medicii şi familia lui Gabriel Cotabiţă. În dimineaţa zilei de marţi, artistul a fost transferat de la Spitalul Floreasca la Spitalul Elias. Totul a mers foarte bine până acum, recuperarea din Floreasca încheindu-se aici.

De altfel, medicii de la Floreasca au anunţat opinia publică printr-un comunicat de presă că Gabi Cotabiţă a fost transferat pentru un program de recuperare şi tratament la Elias, acolo unde se pare că există specialităţi dedicate acestei faze a revenirii vedetei la o stare cât mai normală. Comunicatul de la Spitalul Floreasca mai precizează că artistul se simte mai bine, este echilibrat respirator şi hemodinamic, se alimentează singur şi are mobilitate ridicată.

Anunțuri
Anunțuri

Imediat după ce tatăl lor a ajuns la Spitalul Elias, fetele lui Cotabiţă s-au grăbit să posteze un mesaj pentru fanii vedetei pe un site de socializare. Aela Cotabiţă a ţinut neapărat să mulţumească întregii echipe de medici de la Spitalul Floreasca care a fost trup şi suflet alături de artist. Medicii menţionaţi de fiica lui Cotabiţă sunt: Prof. Dr. Viorel Poalelungi, Prof. Dr. Ioana Grinţescu, Dr. Cristina Teodorescu şi Dr. Dana Pavelescu. Ei sunt cei care şi-au dedicat întreg efortul pentru salvarea şi recuperarea îndrăgitului cântăreţ. Aela a mai menţionat că, începând de astăzi, îşi vor continua tratamentul şi recuperarea alături de echipa la fel de valoroasă de medici de la Spitalul Elias.

Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator pe 8 mai, fiind găsit inconştient în sala de fitness a unui hotel din Capitală.

Anunțuri

Atunci când au ajuns echipele SMURD, pacientul era deja resuscitat, dar creierul său a stat fără oxigen o perioadă de timp. A fost dus apoi la Spitalul Floreasca din Capitală unde a stat în comă mai mult de trei săptămâni. Prietenii, apropiaţii şi preoţii s-au rugat neîncetat pentru sănătatea artistului.

#Tratamente #Vedete #Gabriel Cotabita

O minune a făcut ca artistul să se trezească din comă pe data de 2 iunie, şi-a strigat fetele şi a răspuns bine la toate controalele neurologice şi investigaţiile efectuate de echipa de medici. Din păcate, unele voci medicale au emis de atunci şi ipoteza că Gabriel Cotabiţă nu va mai putea cânta niciodată din cauza tubului inserat pe gât în timpul comei.