Celebra actriţă Brigitte Bardot a găsit o modalitate cel puţin ciudată de a-i convinge pe creatorii de modă să renunţe în colecţiile lor la materialele provenite prin sacrificarea diferitelor mamifere.

Brigitte Bardot i-a scris recent o scrisoare celebrei Choupette, cea mai bogată pisică din lume. Deşi scrisoarea i se adresează micii feline, Bardot îi transmite un mesaj stăpânului acesteia, creatorul de modă Karl Lagerfeld. "Spune-i să refuze şi el hainele de blană. Ştiu că pe tine nu poate să te refuze!", a scris vedeta. 

La cei 81 de ani ai săi, Lagerfeld a folosit în mai toate colecţiile sale astfel de materiale naturale.

Anunțuri
Anunțuri

Totuşi, creatorul are o slăbiciune cel puţin suspectă pentru Choupette, pisica sa birmaneză.

Choupette este cel mai bogat animal din lume. Doar în 2014, birmaneza de patru ani a acumulat o avere de patru milioane de euro, adică echivalentul a 13,5 milioane de lei. După ce stăpânul ei va muri, pisica îi va moşteni toată averea acestuia, adică peste 130 de milioane de euro.

Choupette este şi fotomodel în concursurile şi prezentările de profil. Pisica are în spate un întreg staff, care se ocupă de promovarea imaginii acestui animal. Angajaţii sunt responsabili cu distribuirea ultimelor poze pe toate reţelele de socializare, răspund la miile de întrebări venite din partea fanilor şi, nu în ultimul rând, îi asigură un adevărat serviciu de pază, având în vedere tentaţiile care există în spatele unei asemenea sume de bani.

Anunțuri

Karl Lagerfeld este născut în anul 1933 în Germania. Pe lângă designul vestimentar, Lagerfeld se ocupă şi cu fotografia. Şi-a făcut o carieră la Paris, capitala modei. Este directorul artistic şi designerul-şef al casei de modă Channel. Este cunoscut pentru apariţiile sale cu ochelari negri de soare, cămăşi cu gulere foarte înalte şi pentru părul său alb, adesea prins în coadă. 

La sfârşitul anului 2014, Brigitte Bardot le-a scris prim-miniştrilor din Ungaria şi Polonia un document prin care le cerea interzicerea jumulirii păsărilor vii. 

#Franta #Moda #BlastingNews