După ce Dani a ocupat luni la rând primele pagini ale tabloidelor din România, ca urmare a relaţiei sale cu Mihaela Rădulescu, a venit acum rândul colegului său, Răzvan Simion, să capteze atenţia întregii lumii mondene autohtone. Recent, în presă au apărut zvonuri despre o presupusă relaţie extramaritală între Răzvan şi Lidia Buble. Vedeta nu a sărit să infirme zvonurile, ci, din contră, a recunoscut că o place pe tânăra cântăreaţă Lidia Buble. Mai mult, Răzvan a anunţat că intenţionează să divorţeze de Diana, actuala sa soţie, de care ar locui separat de cel puţin câteva luni.

Dacă divorţul va fi pronunţat, Răzvan Simion va fi nevoit să îi plătească Dianei o pensie alimentară substanţială.

Anunțuri
Anunțuri

Cum vedeta are un salariu lunar de aproximativ 5.000 de euro, pensia alimentară necesară pentru creşterea copiilor ar putea fi de cel puţin 2.000 de euro, potrivit realitatea.net.

Relaţia dintre Răzvan şi Lidia ar fi început încă din luna februarie, atunci când cântăreaţa a fost invitată la matinalul de la Antena 1. Lidiei i-au fost puse cu acea ocazie mai multe întrebări personale, de genul dacă a făcut sex prin telefon sau internet sau dacă i-a făcut vreodată avansuri unui bărbat despre care ştia că este căsătorit. La ambele întrebări, vedeta a răspuns pozitiv.

Lidia provine dintre ##BlastingNews.com/news/tag/familie/" itemprop="keywords">familie tradiţionalistă şi foarte numeroasă. La aflarea veştii despre relaţia celor doi, tatăl tinerei, un respectat pastor, a părut extrem de deranjat.

Anunțuri

"Nu cred că între fata mea şi Răzvan Simion există vreo legătură. Nu mă interesează mondenităţile, acasă nici măcar nu am un televizor. Cred că zvonurile acestea au apărut din invidie, pentru a o denigra pe Lidia şi pentru a-i face de râs familia. Sunt convins că, dacă ar fi fost vreo legătură între ei, Lidia mi-ar fi spus. Sunt şi duhovnicul ei şi nu-mi ascunde lucrurile. I-am spus că este important să îşi găsească un băiat serios, pe care să mi-l prezinte şi mie înainte de a decide să se căsătorească cu el", a spus tatăl Lidiei, după ce a fost contactat de jurnaliştii de la Click. #Vedete