Aşa cum ne-a obişnuit deja, Cătălin Botezatu este foarte implicat, de mulţi ani, în tot felul de acţiuni sociale şi evenimente culturale, sprijinind diverse campanii şi ajutând instituţii prin demersurile sale artistice.

Nu mare le-a fost mirarea fanilor săi atunci când au aflat că celebrul designer va urca pentru a doua oară pe scena Operei Naţionale din Craiova, în calitate de creator al costumelor. Este vorba despre piesa de operă "Sânge Vienez", pentru care Botezatu a muncit intens şi a creat, împreună cu echipa sa, peste 90 de costume absolut originale, potrivite personajelor din spectacolul de operă. Costumele create de Cătălin Botezatu au fost făcute în doar două săptămâni din materiale pretenţioase şi scumpe precum: mătase, dantelă franţuzească, pene, blănuri şi catifea. Toate - pentru a reda cât mai fidel şi elegant ţinutele de damă şi bărbăteşti necesare celebrei piese de operă.

Opera "Sânge Vienez" va încânta publicul din Craiova toată stagiunea şi apoi va fi jucată în turnee, atât în ţară, cât şi peste hotare. Este vorba despre a doua colaborare a designerului Cătălin Botezatu cu Opera din Craiova, după ce a mai creat pentru instituţia de cultură şi costumele excepţionale din piesa "Don Giovanni", de W.A. Mozart.

Întrebat despre semnificaţiile colaborării sale cu Opera, Cătălin Botezatu declara că "Munca de elaborare a costumelor pentru "Sânge vienez" a fost una titanică, având în vedere că, în mare parte, costumele sunt realizate şi accesorizate manual. Dar m-am îndrăgostit în mod iremediabil de personajele lui Strauss, iar asta a făcut ca tot exerciţiul să fie privit cu mare drag şi cu bucuria lucrului creat în mod unic".

Cătălin Botezatu pare a fi pasionat de costumele de scenă, creatorul colaborând şi în urmă cu 10 ani cu Teatrul Odeon din Bucureşti pentru piesa "Marchizul de Sade" şi cu Teatrul de Operetă din Bucureşti pentru spectacolul "Cabaret".

Debutând în 1984 ca manechin al Casei de Modă Venus, instruit atunci de Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu a devenit astăzi cel mai cunoscut designer român din ţară şi din cele mai importante capitale ale modei din Europa. Mai mult, este designer-ul român cu cele mai multe premii obţinute de-a lungul fulminantei sale cariere în lumea fashion. #Vedete #Monden #Eveniment cultural