Este vorba, de fapt, de o condamnare cumulată pentru Sorin Urziceanu, bărbatul care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole. Conform Mediafax, bărbatul a fost condamnat de Curtea de Apel Timişoara la doi ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi trafic de migranţi. S-a demonstrat astfel că Sorin Urziceanu împreună cu alte persoane au format o grupare şi au racolat şi călăuzit, în anul 2012, mai mulţi migranţi contra unor sume importante de bani.

Sorin Urziceanu mai fusese condamnat şi în 2011 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că i-a vândut Mădălinei Manole pe internet substanţa cu care artista s-a sinucis.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, judecătorii au decis contopirea acestor pedepse pentru ca, după acest al doilea verdict împotriva bărbatului, Urziceanu va executa cinci ani de închisoare.

Această decizie este definitivă. Astfel, Tribunalul Timiş a emis un mandat de arestare și de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele lui Sorin Urziceanu. Acesta a fost dus deja la Penitenciarul Timişoara,  unde îşi va executa pedeapsa.

Cât despre moartea Mădălinei Manole, Cristian Sorin Urziceanu, în vârstă de 37 de ani, declară: "Cum am spus şi prima dată, îmi pare extraordinar de rău pentru ce s-a întâmplat, dar nu ştiu cât la sută sunt eu vinovat în toată povestea asta. Probabil sunt doar un fel de carne de tun. Ştiţi la fel de bine, m-am prezentat aici pentru o chestie, nu vreau să mă pronunţ. Sunt acuzat de trafic de stupefiante pentru că am vândut nişte sticle de erbicid.

Anunțuri

Acum trageţi dumneavoastră concluziile".

Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa zilei de 14 iulie 2010, chiar în ziua ei de naştere. Solistă, compozitoare şi instrumentistă extrem de iubită de publicul din România, "fata cu părul de foc" aşa cum o alintau fanii, avea doar 43 de ani atunci când a ales să-şi ia viaţa. Mădălina Manole a fost găsită decedată în locuința ei din Otopeni. Autorităţile au stabilit că vedeta s-a sinucis înghiţind un pesticid foarte periculos numit Carbofuran (sau Furadan), iar decesul a survenit imediat. #Diagnostic #Vedete #Arestari