Robbie Williams şi soţia acestuia Ayda Field au declarat că vor folosi toate mijloacele legale pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor de hărţuire sexuală, făcute de către un fost angajat şi că îl vor aduce pe acesta în faţa justiţiei pentru defăimare şi declaraţii mincinoase.

Gilles De Bonfilhs, un fost angajat al lui Robbie Williams o acuză pe soţia acestuia, Ayda Field, că ar fi apărut goală în faţa lui şi i-ar fi cerut să întreţină relaţii sexuale. De Bonfilhs susţine că doar soţia lui Robbie Williams este vinovată, însă îl acuză pe starul britanic că nu făcut nimic pentru a preveni incidentele de acest gen. Fostul angajat al cuplului a depus o plângere pentru hărţuire sexuală la un tribunal din Los Angeles, Statele Unite.

Anunțuri
Anunțuri

În plângerea înaintată tribunalului din Los Angeles de către Gilles De Bonfilhs, acesta declară că: "Ea (Ayda Field) s-a plimbat prin faţa mea în numeroase rânduri într-o ţinută sumară, uneori chiar complet dezbrăcată, mi-a povestit detalii despre viaţa sa sexuală, mi-a pus insistent întrebări despre propria mea viaţă sexuală şi a făcut comentarii cu tentă sexuală asupra aspectului meu fizic."

Fostul angajat l-a mai dat judecată pe Robbie Williams şi soţia acestuia pentru discriminare, întreruperea contractului de muncă fără temei legal şi fraudă în ceea ce priveşte înregistrarea contractului de muncă. De Bonfilhs îl mai acuză pe starul britanic că i-a promis un contract de muncă pe cel puţin şase luni, însă l-a dat afară, fără nicio explicaţie, după numai trei luni.

De Bonfilhs cere în instanţă daune financiare pentru traumele la care a fost supus şi pentru nerespectarea contractului de muncă.

Anunțuri

Un purtător de cuvânt al lui Robbie Williams a declarat că acuzaţiile fostului angajat sunt lipsite de orice substanţă şi că sunt în totalitate false. "Acuzaţiile sunt făcute de către un fost angajat cu probleme, care a fost concediat pentru lipsă de conduită şi comportament neadecvat. ", a precizat acesta.

El a mai spus:"Toate acuzaţiile vor fi foarte serios analizate. Nu vom mai face niciun fel de declaraţii pe această temă, decizia în acest caz aparţine justiţiei. "

Robbie Williams şi Ayda Field sunt căsătoriţi din anul 2010 şi au doi copii, Theodora de trei ani şi Charlton, care s-a născut în octombrie anul trecut. Cei doi locuiesc într-o vilă din Beverly Hills, Los Angeles.

Fost membru al trupei Take That, Robbie Williams s-a lansat într-o carieră solo de succes după ce a părăsit formaţia în anul 1995, primele sale şapte albume ajungâd numărul unu în Marea Britanie.

Pe 17 iunie anul acesta Robbie Williams va susţine în premieră în România un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. #iPhone #Vedete #Monden