Răzvan Schinteie are acum 12 ani, dar avea doar 10 anișori în 2012, anul când a fost turnată piesa. El este un elev din Reșița care a preluat chipul mesajului acestuia că, în țară, sunt foarte mulți copii triști și neliniștiți pentru că nu pot crește lângă părinții lor, plecați la muncă în Occident. Alegerea lui Răzvan i-a aparținut regizorului Sabin Dorohoi, cel care a realizat scurt metrajul "Calea Dunării", un film premiat la Palm Springs în 2012 și care, anul trecut, a devenit și videoclip al piesei trupei #Voltaj, "De la capăt". "Au fost peste 80 de copii la preselecție, erau de la trei școli din orașul meu natal, Reșița și procesul de selecție a fost tare dificil și în mai multe etape.

Anunțuri
Anunțuri

Filmările pentru film s-au făcut la Colegiul Național <<Traian Lalescu>> din Reșița, școală pe care am absolvit-o și eu, dar și pe Clisura Dunării, într-o perioadă cu condiții meteo extrem de vitrege" își amintește Sabin Dorohoi. Dacă Răzvan Schinteie a ajuns în Wiener Stadthalle din capitala Austriei alături de mama sa, regizorul Sabin Dorohoi i-a însoțit pe cei de la Voltaj în periplul vienez, în timpul finalei fiind prezent în locul amenajat pentru presă din Wiener Stadthalle.

Răzvan Schinteie a fost personajul principal al peliculei, jucând rolul lui Ionuț, un copil trist al unei familii din Clisura Dunării care este crescut de bunic, asta pentru că părinții săi sunt la muncă, tocmai la Viena. Ionuț nu se poate împăca cu această idee și, datorită legăturii sale speciale cu Dunărea, atunci când află, de la școală prin intermediul orei de geografie, că Dunărea trece și prin Viena, ia adresa părinților săi de pe pachetele cadou trimise acasă, se urcă într-o barcă și pleacă într-un periplu pe Dunăre spre Viena, pentru a-și întâlni părinții.

Anunțuri

#Muzica #Eurovision