După luni bune de spitalizare mama Oanei Zăvoranu adică Mărioara Zăvoranu a intrat în comă, acum medicii se luptă să îi salveze viața. Mărioara Zăvoranu are probleme majore de sănătate dar cea mai mare problemă cu care s-a luptat în ultimul timp a fost cea cu rinichi și diabetul, boli pentru care a și fost internată.

Mărioara Zăvoranu a trecut printr-o operație de rinichi apoi a fost obligată să facă dializă. Starea părea că se îmbunătățește doctorii încercau tot felul de metode pentru însănătoșirea pacientei, dar se pare că joi seara corpul ei a cedat și a intrat în comă. Doctorii se luptă pentru viața ei dar se pare că șansele nu sunt atât de mari precum speră doctorii.

Anunțuri
Anunțuri

În ultimile trei luni de când s-a operat Măriora Zăvoranu nu o ducea prea bine, asta văzându-se chiar in câteva transmisiuni în direct, deoarece a intrat pentru a confirma unele zvonuri legate de cearta cu războinica ei fiică Oana Zăvoranu.

La auzirea acestei vești se pare că Oana nu a reacționat precum o fiică grijulie ba mai mult a dat declarații cu adevărat sfidătoare la adresa mamei ei și a problemei cu care se luptă în acest moment.

"M-am interesat de ea, asa cum sunt eu rea. Ce să spun! Sunt udă toată de emoție. Am demonstrat ca totul este un circ. Am gasit-o pensată, aranjată. Deci? Nu e nicio comă. Am vorbit cu o persoana, cu omul ei de bază, care este acasă. Mărioara a facut o mică febră și este un pic intubată. Coma e coma. Vă spun eu ca ea nu moare! potrivit sursei Cancan. ro

Dar se pare că lucrurile nu stau tocmai cum crede Oana deoarece Vadim Tudor a intrat în direct la un post de televiziune unde a declarat că din păcate starea de sănătate a Mărioarei Zăvoranu nu este una prea bună deoarece aceasta chiar se află în comă și doctorii fac orice pentru salvarea pacientei dar corpul ei este tot mai slab, așa că există puține șanse ca aceasta să își revină din comă.

Anunțuri

Războiul dintre Oana Zăvoranu si Mărioara Zăvoranu pare unul interminabil acestea acuzându-se și pe patul de moarte în loc să facă pace.