"Lecţii de viaţă", programat de ProTV, începând din 30 martie 2015, în intervalul orar 18:00-19:00, în încercarea de a-şi mări audienţa, la concurenţă cu alte canale tv./emisiuni. Ceea ce se pare că nu s-a întâmplat, totuşi, după difuzarea primelor 2 episoade.

Considerat ca gen un fake-reality, noul serial românesc e inspirat, după cum o sugerează şi titlul, din întâmplări reale. Punând personajele în diverse situaţii cotidiene.

Poveşti de viaţă emoţionante, în care sentimentele sunt puse la încercare, de la trădare şi dezamăgiri în dragoste, până la pasiuni înterzise şi incertitudini, pe care le poţi înfrunta doar dacă ai suficientă tărie de caracter, luând cea mai bună decizie.

Anunțuri
Anunțuri

Chiar cu riscul de a-i răni  pe alţii.

Menită să pună pe gânduri, mai ales generaţia tânără, fiecare story invită în primul rând la analiză, prezentând subiecte incitante, controversate, cum ar fi: secrete de familie bine păzite, diferenţa de vârstă într-un cuplu care provoacă diverse neînţelegeri, relaţia tensionată dintre mamă şi fiică, atunci când iubitul primei intervine între ele. Atracţia dovedindu-se mai puternică decât raţiunea.

De la un episod, la altul, stilul palpitant, răsturnările de situaţie, problemele de conştiinţă vor arăta o altă faţă a problemelor şi a personajelor care trec prin diverse procese, la propriu şi la figurat, ajungând să se întrebe cine le (mai) sunt cu adevărat prieteni şi cine nu.

Totul ca telespectatorii să nu se dezlipească de micul ecran, tentaţi, nu-i aşa, să-şi pună ei înşişi întrebări, adesea dureroase, legate de deciziile, obstacolele, tentaţiile şi evident provocările cu care s-ar putea confrunta la un moment dat, chiar în propria familie: teamă, minciună, suspiciune, ruşine, violenţă, patimi nestăpânite, aventură, lăcomie, probleme cu greutatea, cu respectul de sine ş.a.m.d

Miza sau principalul punct de atracţie nu par să fie şansa de a vă (re)întâlni cu actori consacraţi/îndrăgiţi (din alte producţii de gen), cum s-ar putea crede la prima vedere, ci cu problemele şi dilemele oamenilor obişnuiţi, care au curajul să-şi prezinte povestea, deschizându-şi sufletul pentru a le deschide (şi) altora ochii.