Orice lucru pe lumea asta are un inceput si un final. Acelasi principiu functioneaza si in cazul serialelor de televiziune. Poate doar "Tanar si Nelinistit" va supravietui si va rula si dupa apocalipsa dar, din pacate, pentru fanii "Game of Thrones", serialul bazat pe bestsellerul lui George R. R. Martin - "Cantecul de gheta si foc" - pare ca se va incheia in anul 2017.

Producatorii serialului, David Benioff si Dan Weiss, au iesit public recent si au spus ca vor sa puna punct seriei dupa sapte sezoane. Prin urmare, nu au mai ramas decat trei ani de bucurie pentru cei ce apreciaza genul.

"Asta a fost inca de la inceput si obiectivul.

Anunțuri
Anunțuri

Era un obiectiv nerostit, fiindca atunci cand incepi un astfel de proiect si spui ca ti-ai propus sa realizezi sapte sezoane, o sa pari complet nebun. Cand am ajuns insa la concluzia ca ne putem tine cu certitudine de aceasta promisiune, atunci asa o sa ramana. Sapte zei, sapte regate, sapte sezoane. Pare in regula din punctul meu de vedere" a spus David Benioff.

Pe de alta partea, Presedintele HBO, Michael Lombardo, spune ca ar accepta ca principalul sau show de televiziune - privit prin prisma ratingului - sa ruleze mai mult de sapte sezoane. "Mi-ar placea, atat ca fan cat si ca presedinte de televiziune, ca show-ul sa mearga timp de 10 ani? Cu siguranta, da! Dar daca ei (Benioff si Weiss - n.m.) considera ca nu e in regula sa existe mai mult de sapte sezoane, eu nu pot decat... sa ma incred in faptul ca asta e decizia potrivita - oricat de ingrozitoare mi s-ar parea ideea.

Anunțuri

Nu am de gand sa duc povestea mai departe atata timp cat creatorii au decis ca ea s-a incheiat."

Conform presedintelui HBO, nu se pune problema crearii unui film inspirat de seria "Game of Thrones".

Anul trecut, la Gala Premiilor Emmy, serialul a obtinut primul loc la categoriile: cea mai buna regie, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj, intr-un serial de fictiune si cele mai bune efecte speciale.

Al cincilea sezon al "Urzelii Tronurilor" va avea premiera pe 12 aprilie 2015! El va fi lansat simultan, in 170 de tari.