Bobbi Kristina Brown, singura fiica a cantaretei pop Whitney Houston cu Bobby Brown, a fost gasita inconstienta, sambata, in baia casei sale din Georgia si transportata de urgenta la spital.

Incidentul vine la aproape 3 ani de cand mama ei, superstarul Whitney Houston, s-a inecat intr-o cada de baie, dintr-un hotel din Beverly Hills, California. In urma autopsiei, autoritatile au declarat ca, desi decesul a survenit prin "inecare", atat consumul de cocaina cat si boala de inima de care suferea artista, au contribuit la moartea ei.

Kristina, in varsta de 21 de ani, a fost descoperita in cada baii casei sale din Atlanta, de sotul ei, Nick Grodon.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta a inceput de indata manevrele de resuscitare. Politistii sositi primii la fata locului, au continuat masurile de salvare pana la venirea ambulantei, care a transportat-o la spital.

Conform declaratiilor ofiterului de informare publica pentru Departamentul de Politie Roswell, tanara se afla la spitalul North Fulton si este in viata.

Ambii parinti ai Kristinei au dus o lupta crancena cu abuzul de substante. Whitney a marturisit la un moment dat ca mariajul lor de 15 ani - incheiat in 2007 - a fost alimentat de droguri si alcool.

Bobby Kristina avea doar 18 ani cand mama ei a murit. Ea se afla in incinta hotelului, cand artista a fost declarata decedata. Tanara a suferit atunci o cadere nervoasa si conform apropiatilor, in ultimii ani, s-a luptat cu o depresie severa. Pretenii se temeau ca aceasta a inceput sa consume droguri.

Anunțuri

Ea a infirmat atunci zvonurile, spunand ca e constienta de motivele care au dus la moartea mamei sale si ca a invatat din greselile ei.

Pe 26 ianuarie, fiica artistei a scris pe Twitter un mesaj destinat lui Whitney: "Imi este dor de tine, mama. Te iubesc in fiecare secunda."

Sotul Kristinei, Nick Gordon, este considerat "fiul neadoptat" al lui Whitney, acesta locuind cu familia Houston inca de la varsta de 12 ani. Ei s-au casatorit la scurt timp de la moartea artistei, anumiti membrii ai familiei nefiind insa de acord cu relatia dintre cei doi, considerata a fi "nepotrivita".