Brad Pitt și Angelina Jolie s-au căsătorit week-end-ul trecut în Franța, a confirmat joi un reprezentant al Angelinei.

Cei doi, care sunt părinții a șase copii, au fost împreună timp de aproape un deceniu. S-au căsătorit sâmbătă, în cadrul unei ceremonii restrânse și private într-o capelă la Château Miraval, în satul Correns.

Pitt și Jolie au fost o sursă de speculații privind relația lor aproape de la început. Zvonurile despre cei doi au pornit de la întâlnirea lor pe platourile de filmare ale "Mr. & Mrs. Smith", în vara anului 2004, când Pitt era căsătorit cu actrița Jennifer Aniston.

În ianuarie 2005, Pitt și Aniston au anunțat că se despart. Aniston a depus actele de divorț în martie 2005.

În luna următoare, câteva fotografii i-au surprins pe Brad Pitt, Angelina Jolie și pe fiul ei adoptat, Maddox, împreună în Kenya. Jolie a adoptat-o mai târziu pe Zahara de la un orfelinat din Etiopia și, la începutul anului 2006, a anunțat că ea și Pitt așteaptă un copil. La scurt timp după aceea, lui Pitt i-a fost acordat dreptul de a-i adopta în mod legal pe Maddox și Zahara.

Fiica lor, Shiloh, s-a născut în mai 2006 și fiul Pax a fost adoptat dintr-un orfelinat din Vietnam, în martie 2007. Jolie a dat naștere gemenilor Vivienne și Knox în iulie 2008.

Cuplul și-a anunțat logodna în 2012.

Pitt și Jolie le-au spus recent cunoscuților că nunta va fi un eveniment de familie.

"Discutăm cu copiii despre nuntă și despre modul în care ei își imaginează că ar putea fi", a spus Jolie. "Este o adevărată nebunie modul în care își imaginează copiii o nuntă... Ei vor fi, într-un fel, organizatorii nunții. Va fi Disney sau paintball – într-un fel sau altul."

Potrivit unei declarații din partea familiei "Angelina a fost condusă la altar de fiii ei cei mai mari, Maddox și Pax. Zahara și Vivienne au aruncat petale, strânse din grădină. Shiloh și Knox au purtat inelele."

"În zilele dinainte de a veni în Franța și în calitate de cetățeni ai Californiei, Brad și Angelina și-au completat actele și au obținut un certificat de căsătorie de la un judecător local, care, de asemenea, a călătorit în Franța pentru a susține ceremonia de la Chateau Miraval", se mai spune în declarație. "Sunt, prin urmare, căsătoriți în conformitate cu legislația din California."

Brad Pitt: Angelina este "mai sexy ca niciodată"

Unirea în căsătorie a lui Pitt și Jolie a fost una dintre cele mai dorite căsătorii de la Hollywood. În 2006, Pitt a declarat pentru revista Esquire că el și Angelina Jolie nu se vor căsători până când "toată lumea din țară care vrea să se căsătorească poate face asta în mod legal." El și-a reafirmat dorința egalității în ceea ce privește căsătoria într-un interviu din 2011 pentru revista People.

"Grație muncii neobosite a multora, într-o zi cât de curând această discriminare se va termina și fiecare american va fi capabil să se bucure de dreptul său egal la căsătorie", a declarat Pitt pentru revistă după legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în New York.