Cercetătorii americani și canadieni din domeniu pediatriei au realizat recent mai multe studii pe copii, axate în special pe expunerea acestora la tehnologia informației. Aceștia au venit și cu o serie de recomandări care spun că este indicat ca până la vârsta de doi ani, copiii să nu intre deloc în contact cu tablete sau alte gadget-uri. Între 3 și 5 ani, juniorii ar trebui să petreacă maxim o oră în compania acestor device-uri, iar de la 6 ani și până la majorat, părinții ar trebui să aibă grijă ca odraslele lor să nu stea mai mult de două ore în compania acestor aparate..

Anunțuri

Anunțuri

Culmea este că multe asociații care au ca obiect de activitate protecția sănătății copiilor spun că aceste limite sunt cu mult depășite în mai toate cazurile, asta și pe fondul ieftinirii excesive a serviciilor de internet, dar mai ales a costurilor tot mai mici gadget-urilor.

Unii cercetători spun, motivându-și științific afirmațiile, că părinții nu ar trebui să le permită copiilor sub 12 ani să aibă dispozitive portabile. Utilizarea prematură a acestora ar putea cauza dezvoltarea deficitară sau invers, dezvoltarea accelerată a creierului. Se poate ajunge și la somn insuficient, probleme cu ochii, obezitate generalizată, comportament agresiv, boli mentale și chiar demență digitală. #Scoala #Educatie #elevi.

Anunțuri