Specialiştii îi avertizează pe oamenii care cumpără legume din pieţele româneşti că acestea sunt cauzatoare de moarte. Un compus chimic, extrem de periculos pentru sănătatea oamenilor, nu a fost testat înainte de comercializare! Rezultatul e şocant!

Avertizarea medicilor

Pe timpul verii, românii cumpără din ce în ce mai multe fructe şi legume, neştiind însă că acestea le pot dăuna sănătăţii şi cauza chiar și moartea. Fructele şi legumele din pieţe sunt date cu cel mai nou pesticid. Acesta nu a fost testat înainte de comercializarea lui pe piaţă, punând astfel în pericol vieţile oamenilor. Initium, pesticidul de pe fructe şi mai ales de pe legume, este răspunzător de cancerul de colon.

Anunțuri
Anunțuri

Cu această substanţă se tratează culturile de legume, în special cartofii, roşiile, dovlecii, ceapa, dar şi vița de vie. Medicii ne avertizează să avem grijă de unde cumpărăm astfel de legume şi fructe ce sunt atât de necesare corpului uman, mai ales în perioada aceasta mult prea caldă. Pesticidul din farfuriile românilor creşte riscul de apariţie a cancerului de colon cu până la 75%. Acest procent este alarmant. Consorţiul din Germania pentru produsele de natură chimică a declarat că România este PRIMA ţară ce a fost de acord cu răspândirea pe piaţă a acestei substanţe atât de periculoase, fără a face şi alte teste.

Groapa de gunoi a Europei

Producătorii acestui pesticid au declarat că au făcut multe teste înainte de a-l pune în vânzare şi că nu există efecte adverse, produsul fiind inofensiv.

Anunțuri

Se pare că totuşi produsul a creat mai multe victime, cele mai multe dintre acestea fiind chiar la noi în ţară. România a devenit o ţară care importă tot ce este rău şi periculos pentru oameni. Specialistul în nutriţie, doctorul Gheorghe Mencinicopschi, care a fost şi director al Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, susţine că un gram din această substanţă este eliminat din întregul organism în minim un an de la consumare. Doctorul declară că pesticidul niciodată nu va fi scos în totaliate din organismul uman dacă este consumat zilnic!

Suntem cobaiul Codex-ului

România face parte, din anul 2009, din Comisiei Codex Alimentarius. Codex-ul obligă România să experimenteze pe locuitorii ei diferite E-uri chiar dacă nu sunt testate înainte în laboratoare. Aşa se întâmplă şi cu Initium, pesticidul din pieţele româneşti care este cancerigen. #Romani de pretutindeni #Boala #Alimentatie