Aproape 9.500 de oameni mor în fiecare an în Londra din cauza expunerii pe termen lung la poluarea aerului, de două ori mai mult decât s-a crezut anterior. Decesele premature sunt cauzate de doi poluanţi cheie: particulele fine cunoscute ca PM2.5 şi dioxidul de azot gaz toxic (NO2), se arată într-un studiu realizat de cercetătorii de la Kings College din Londra.

Studiul, care a fost comandat de către Autoritatea Londoneză pentru Transport, este considerat a fi primul care încearcă să cuantifice cât de mulţi oameni sunt afectaţi de NO2. Gazul este în mare parte creat de autoturisme diesel, camioane şi autobuze şi afectează capacitatea pulmonară şi dezvoltarea normală.

Londra, Birmingham sau Leeds sunt printre oraşele din Marea Britanie care au încălcat limitele de siguranţă UE privind NO2 timp de cinci ani, fapt care a determinat o acţiune în justiţie conducând la o hotărâre a Curţii Supreme din Aprilie prin care guvernul trebuie să publice un plan de curăţare a aerului până la sfârşitul anului curent.

Studiile anterioare au atribuit 4.267 de decese premature anual datorate PM2.5 în 2008, pe baza nivelurilor din 2006 a particulelor. Scăderi ulterioare ale particulelor şi o schimbare de metodologie care exclude surse naturale de poluanţi a redus această cifră la 3.537 raportate la nivelul din 2010 al PM2.5 în noul studiu. Totuşi, poluarea aerului cu NO2 adaugă aproximativ 5.879 de decese în fiecare an, aducând numărul total de decese timpurii produse din cauza celor doi poluanţi în 2010 la 9.416.

Matthew Pencharz, viceprimarul de mediu şi energie, a declarat că autorităţile locale nu pot face mult şi că este necesar ca guvernul să intervină. Deşi raportul a constatat că un procent mai mare de decese cauzate de PM2.5 sunt datorate particulelor care proveneau din afara oraşului decât din interiorul acestuia, s-a constatat de asemenea că cele mai multe decese legate de NO2 au fost din cauza emisiilor de NO2 din vehiculele diesel şi alte surse din capitală.

Dr. Penny Woods, director executiv al British Lung Foundation, a declarat: "Expunerea la poluarea aerului creşte riscul de cancer pulmonar, afectează dezvoltarea pulmonară a copilului şi creşte riscul de spitalizare în rândul persoanelor cu o condiţie pulmonară pre-existente. Este timpul să nu mai vorbim şi să se ia măsuri imediate".

Jenny Bates, militant Friends of the Earth privind poluarea aerului, a declarat: "Oamenii nu au de ales, cu aerul pe care îl respiră. Aceasta înseamnă că trebuie să ne dublăm eforturile şi să luăm măsuri imediate într-adevăr îndrăzneţe. Vehicule mai ecologice şi nivelul de trafic redus, investiţii masive în ciclism sigur şi mersul pe jos".

De asemenea, studiul a analizat impactul expunerii pe termen scurt la PM2.5s şi NO2 în timpul episoadelor de mare poluare, cum ar fi cel care a afectat o mare parte din Anglia în luna aprilie şi a constatat că 2.411 admiteri în spitale pentru probleme respiratorii pe an ar putea fi puse pe seama poluanţilor.

Consilierii ştiinţifici ai guvernului pe această problemă, membrii comisiei cu privire la efectele medicale ale poluanţilor atmosferici, cu toții se aşteaptă să ajungă la o concluzie în cursul acestui an. Altfel, în Marea Britanie până la 60.000 de decese precoce anual pot fi atribuite celor doi poluanţi, deoarece NO2 va fi luat în considerare pentru prima dată. #Marea Britanie #Dezastru natural