România este situată într-o zonă de tranziţie - climă de câmpie 25%; climă de munte și deal 75%.

Geţii, apoi dacii erau recunoscuţi ca agricultori, alimentaţia acelei perioade avea o bază cerealieră. Dacii aveau experiență în viticultură, creșterea animalelor, apicultură și pescuit.

Stăpânirea romană a dus la adaptarea obiceiurilor alimentare. În această perioadă este menţionată pregătirea pâinii din făină de grâu.

Specificul zonei a favorizat dezvoltarea păstoritului transhumant şi a agriculturii de munte, ceea ce a dus la cultivarea cerealelor nepanificabile, precum mei şi orz.

O altă cereală apare în secolul al XVI-lea, în nordul ţării - hrişca, adusă din Asia.

Anunțuri
Anunțuri

Sub domnia lui Ştefan Cantacuzino (1678-1688), în Ţara Românească este introdus porumbul. În Moldova, porumbul începe să fie cultivat sub domnia lui Constantin Mavrocordat (1710-1769). Gustul său, precum și faptul că este asemănător meiului, atât ca zonă de cultivare cât şi ca mod de preparare (fiert, turtă, păsat), iar turcii nu îl rechiziţionau, l-au făcut să se răspândească rapid în toată ţara.

Românii au consumat de-a lungul timpului mai puţină carne decât toate populaţiile vecine. Carnea (pasăre, oaie, vită) se pregătea fiartă, friptă, în mâncăruri cu legume sau conservată - pastramă si cârnaţi. Creşterea porcilor era relativ simplă. Respinsă de turci şi de tătari, carnea de porc a început să fie acceptată în alimentația românilor, mai ales pentru posibilităţile de preparare și conservare.

Anunțuri

Alimentația țăranilor era semivegetariană, săracă în carne, dar bogată în verdeţuri, pe lângă lapte şi cereale. Verdeţurile și legumele erau amestecate cu brânză, smântână, erau unse sau călite, cu grăsimi animale - osânză, slănină, jumări (untul nu era cunoscut). Păstorii erau lacto-vegetarieni. Grăsimea vegetală provenea din nuci, in, cânepă, mai puţin din floarea soarelui.

Ouălele de găină (ocazional de curcă, raţă, gâscă) se pregăteau coapte, fierte, prăjite, cu slănină sau brânză.

Peştele se mânca mai ales în locurile din apropierea lacurilor, râurilor sau bălților (crap, somn, roşioară, caracudă, caras, ştiucă) și se pregătea sub formă de ciorbă sau fript. Scoicile, melcii şi racii erau mâncăruri ocazionale, numai în anumite regiuni.

În urma războiului ruso-turc (1806-1812), prin ridicarea monopulului turcesc asupra cerealelor, grâul devine accesibil. Creșterea vitelor este afectată, prin sacrificarea terenurilor folosite ca pășuni.

Alimentaţia era influenţată negativ de situaţia economică a ţăranilor: sarcini fiscale împovărătoare, latifundiile moşiereşti se măresc, populația crește, pământul cultivabil are suprafețe din ce în ce mai mici, drepturile clăcaşului sunt nesocotite.

Anunțuri

Ţăranul se hrănea astfel:

- porumb fiert sau fript - vara;

- leguminoase (fasole, linte, mazăre, bob), rădăcinoase, cartofi, varză acră - iarna;

- urzici, hamei, lobodă, podbal, știr, dragavei (ștevie), măcriş - primăvara;

- mămăligă sau mălai făcute din făină de porumb, rar amestecate cu hrișcă (chitan) sau făină de secară şi verdeţuri multe.

- ciuperci, vegetație spontană;

- de Crăciun - porc (slănină, cârnaţi, jumări, carne prăjită), de Paşti - miel.

Se respectau posturile și sărbătorile religioase.

După cel de-al doilea război mondial, cerealele și plantele oleaginoase cultivate au început să fie tratate chimic. Păsările şi animalele au început să fie crescute în crescătorii, cu hrană modificată!

Toate acestea au dus la ceea ce se întâmplă astăzi: cantități mari de produse slabe calitativ și nutritiv, care produc îmbolnăviri. #Dieta #Vegetarian #descoperire