Atunci când este frig cu toţii ne dorim să vină cât mai repede vara cu temperaturile sale extrem de ridicate, că doar e mai bine să stai să te bronzezi decât să te chinui să pui o mulţime de haine pe tine în speranţa că nu vei mai simţi atât de tare gerul.

Însă, ceea ce nu iau în calcul majoritatea oamenilor este faptul că pe timpul verii organismul uman are nevoie de o îngrijire ceva mai specială. Este perioadă în care vârstnicii şi nu numai, riscă cel mai mult să sufere un infarct miocardic şi să se deshidrateze, tocmai de aceea, este mai mult decât necesar să ţineţi cont de câteva sfaturi legate de alimentaţie, asta dacă vă doriţi să treceţi cu bine de vară.

În primul rând, trebuie să consumaţi cantităţi mari de fructe, lichide şi legume, lucru deja ştiut de altfel. Dar, ce fel de fructe?

Ei bine, indicate sunt perele, căpşunile, smochinele, pepenii galbeni şi cei roşii, grapefruitul, cireşele, piersicile şi nectarinele. Toate acestea au un conţinut ridicat de vitamine, dar şi de apă, în special pepenele.

La categoria legume intră ciupercile, dovleceii, castraveţii, broccoli, fasolea, salata verde, varza şi spanacul, respectiv legumele cu un conţinut scăzut de amidon. În ceea ce priveşte lichidele, este deja cunoscut faptul că se recomandă consumul a cel puţin doi litri de apă pe zi, însă, în afară de apă, mai putem consuma şi sucuri naturale, de preferat cele făcute în casă, ceaiuri calde, cum ar fi ceaiul verde şi cel de tei.

De asemenea, pentru a ne răcori putem consuma şi îngheţată, bineînţeles, nu în cantităţi mari, pentru că apoi riscăm să ne alegem cu o frumoasă durere de gât. Indicat ar fi ca atunci când termometrele arată temperaturi exagerat de mari să nu ieşiţi din casă, însă dacă este neapărat nevoie, trebuie să purtaţi o pălărie şi ochelari de soare pentru a vă proteja de razele mult prea puternice. #Alimentatie

Fără îndoială persoanele care consideră că lor nu li se poate întâmpla nimic, că sunt sănătoşi tun, sunt multe, însă realitatea este cu totul şi cu totul alta. Soarele mult prea puternic poate da bătăi de cap tuturor, indiferent de vârstă şi de rezistenţa sistemului imunitar.