Una din două persoane va fi, la un moment dat, diagnosticată cu cancer, în parte din cauza faptului că trăim mai mult, dar și pentru că avem un stil de viață deficitar. Într-adevăr, aproape o treime dintre tipurile cele mai des întâlnite de canceruri pot fi prevenite printr-o dietă echilibrată, prin activitate fizică și menținerea unei greutăți sănătoase.

Dar, în ciuda predicțiilor întunecate, există mulți pași simpli pe care îi putem adopta pentru a reduce riscul, spun experții citați de dailymail.co.uk.

Un ghid recent compilat de World Cancer Research Fund arată că schimbările zilnice ne pot îndepărta dramatic de boală.

Anunțuri
Anunțuri

Aceste schimbări fac parte dintr-o campanie care va fi lansată săptămâna viitoare și care poartă numele de de I CAN (Eu pot, tr.n.).

Iată o scurtă selecție a recomandărilor echipei:

Fă curat în casă: activitatea fizică, chiar și ceva extrem de mundan, cum ar fi curățenia casei, poate reduce riscul de cancer. Și asta pentru că mișcarea poate ajuta la menținerea nivelurilor de hormoni.

Dacă vrei, de exemplu, să arzi 200 de calorii (echivalentul a 500 ml de Cola, trei biscuiți digestivi și 16 cartofi prăjiți), trebuie să înoți 21 de minute, să faci o oră și nouă minute de yoga sau să alergi în ritm scăzut 25 de minute.

Ronțăie morcovi: nu e deloc rău să iei și câte o gustare, mai ales dacă este ceea ce trebuie. Dacă mănânci zilnic 100 de calorii în plus față de cât îți trebuie, într-un an te vei îngrășa cu 5 kg.

Anunțuri

Iar supraponderabilitatea și obezitatea sunt direct asociate cu 10 tipuri de cancer, inclusiv intestinal, la sâni sau la ficat.

Nu trebuie să renunți la toate gustările, ci doar să le înlocuiești cu ceva sănătos cu puține calorii.

Uită de pâinea albă: înlocuiește pâinea albă, pastele din făină albă sau orezul alb cu variantele integrale pentru un aport superior de fibre. Fibrele dau senzația de sațietate, ne ajută să ne menținem greutatea și reduc riscul cancerurilor asociate cu supraponderabilitatea. Fibrele ajută și alimentele să treacă mai ușor prin sistemul digestiv și reduc riscul de cancer intestinal.

O felie medie de pâine integrală conține în jur de 2,5 g de fibre față de 1 g de fibre în pâinea albă.

Înlocuiește sarea cu condimente: prea multă sare crește tensiunea arterială, dar și riscul de cancer la stomac. Folosește, în schimb, condimente, plante aromatice, usturoi și zeamă sau coajă de lămâie pentru a da savoare mâncării, fără a te baza pe sare.

Fii vegetarian măcar o zi pe săptămână: există dovezi solide care atestă faptul un factor de risc pentru cancerul intestinal este consumul de carne roșie.

Anunțuri

Un posibil motiv ar fi acela că acea componentă care-i dă cărnii culoarea roșie, haemul, poate să afecteze peretele intestinelor.

Când carnea este conservată prin afumare, sărare sau adăugarea de conservanți, se pot forma substanțe cauzatoare de cancer.

Uita de televizor si inlocuieste-l cu o plimbare: timpul petrecut in fata televizorului, citind sau stand la calculator se aduna. Incearca sa schimbi unele activitati sedentare cu altele mai active, cum ar fi o plimbare dupa cina, in loc de pornirea televizorului. #Tratamente #remedii naturiste