Apa este baza tuturor formelor de viață, lucru valabil și în cazul organismului tău. Mușchii ce-ți mișcă tot corpul sunt formați în proporție de 75% din apă. Sângele tău, responsabil cu transportarea nutrienților prin tot corpul, este 82% apă. Plămânii tăi care iau oxigenul din aer pentru a-l duce în corp au 90% apă și creierul, 76%. Până și oasele au 25% apă!

Când vine vorba de apă, majoritatea oamenilor cred că trebuie să bea mai multă decât o fac în momentul de față și, fără un efort conștient, acest lucru nu se va întâmpla. Minunile apei sunt bine documentate, variind de la o piele curată și ochi sănătoși până la prevenirea pietrelor de rinichi.

Anunțuri
Anunțuri

Și totuși, așa cum se întâmplă cu majoritatea informațiilor nutriționale, există prea multe date conflictuale, ceea ce le îngreunează consumatorilor demersul de a afla cât de mult este prea mult.

Știința

Fără apă, un om ar trăi doar trei zile. Așa că acest lichid este esențial pentru supraviețuirea noastră și avem nevoie de el mai mult decât de mâncare. Știința ne spune că avem nevoie de 33 de ml de apă pentru fiecare kilogram din greutatea corporală. Prin urmare, o persoană care cântărește 70 de kg, trebuie să bea 2310 ml (2,31 l) pe zi. Numai că tindem să uităm că multe legume și fructe au un mare conținut de apă și aceasta contribuie și ea, la consumul de peste zi. Ceaiurile de plante și supele se contabilizează și ele. Mâncarea și băutura care conțin cafeină și alcool scot însă apa din organism și, cu cât le consumăm mai mult, cu atât crește și nevoia de fluide.

Anunțuri

Fructele și legumele sunt aproape 70% formate din apă așa că, dacă le consumăm în cantități mari, reducem nevoia de apă, dar cantitățile exacte sunt dificil de stabilit. Încrede-te în senzația de sete! Setea este modul în care natura îți dă de știre că trebuie să bei!

Setea și hidratarea

Unii oameni rareori simt senzația de sete, în timp ce alții nu se potolesc nicicum. Alții nu măresc doza de lichide, pentru a nu merge la toaletă prea des. Iar pe unii prea multă apă îi face să se umfle și să se simtă inconfortabil. Cu toate aceste scenarii diferite, nu este surprinzător că există multe informații conflictuale. Ce se află deci în spatele lor și ce putem face în privința lor?

Doar pentru că bei apă, nu înseamnă neapărat și că celulele corpului tău sunt hidratate. Imaginează-ți fiecare celulă ca pe o boabă de strugure. Atunci ea este hidratată. Dacă este deshidratată, celula arată ca o stafidă și asta este rezultatul aportului incorect de apă, a lipsei mineralelor sau a unei funcționări improprii a glandelor suprarenale, adesea din cauza stresului cronic, a traumei, excesului de cafeină și alcool.

Anunțuri

Pentru a absorbi apa pe care o bei în celule, ai nevoie de calciu, magneziu, sodiu, potasiu și clorură. Aceste minerale își fac drum și casă în interiorul celulelor în timp ce altele stau pe peretele celulei. Aceste minerale comunică una cu cealaltă și, dacă una este în concentrație mai mare decât alta sau dacă una dintre ele lipsește, poate fi dificil ca apa să intre în celulă. Din punct de vedere fizic, când apa rămâne în afara celulei, se manifestă sub forma retenției de fluide ceea ce duce la senzația că hainele rămân mici de dimineața până seara. Poți schimba asta, îmbunătățind dieta și având grijă de ficat.

Sugestii alimentare: legume cu frunze verzi (au calciu, magneziu și potasiu). Nucile și semințele sunt un adaos minunat la orice masă sau mâncate drept gustare și au și multe minerale. #remedii naturiste