Considerată în trecut aliment și nu băutură care îți redă vitalitatea dimineților, ca în zilele noastre, cafeaua era încă de pe vremea triburilor est-africane etichetată ca un surplus de energie.

Pentru unii plăcere, pentru alții dependență, diminețile nu pot fi începute fără această băutură. Și se pare că e un lucru bun.

Cafeaua este una dintre cele mai bune metode de a revitaliza corpul uman după un somn lung. Băută rece sau caldă, cu zahăr sau fără, pe termen lung se pare că are efecte benefice asupra corpului uman.

Speranța de viață a băutorilor de cafea este mai mare decât cea a persoanelor care nu agrează această metodă de a se trezi. Se pare că băutorii cafelei, chiar și a celei decafeinizate, au un risc scăzut cu 14 % de a muri prematur în cazul în care consumul depășete 3-4 căni pe zi, însă și cei care consumă doar o ceașcă, au un risc scăzut cu 8%. Aceste teste au inclus peste 970.000 de persoane.

Cancerul de ficat ar putea fi prevenit cu aceeași metodă. Fiind al șaselea cel mai comun tip de cancer care afectează un om și în special bărbații, se pare că are o metodă de prevenire destul de simplă. Cu doar o cafea pe zi, riscul scade tot cu 14%, procentajul crescând cu fiecare ceașcă băută în plus, având componente ca kahweolul și cafestolul, substanțe care protejează dezvoltarea celulelor cancerigene și care au efect anti-inflamator. Nu în ultimul rând, băută cu regularitate,  cafeaua protejează corpul de toxine.

Diabetul de tip doi  este mai scăzut în cazul băutorilor de cafea. În timpul a 28 de studii făcute pe mai mult de un milion de pacienți, s-a descoperit că cei care au băut trei sau mai multe cești cu cafea pe zi, au avut un risc cu 21% mai mic de a dezvolta diabet față de cei care nu consumau deloc sau doar ocazional. Pentru cei care reușeau să bea de-a lungul unei zile mai mult de șase căni, riscul scădea și la 33%.

Interesant este faptul că efectele au fost relativ aceleași și în cazul cafelei decofeinizate, nu doar celei normale sau solubile. La fel au fost rezultatele și în timpul testelor a diferitelor tipuri de cafea, arabica sau robusta.

Cancerul de prostată este o altă boală care poate fi prevenită prin această metodă. S-a descoperit într-un studiu efectuat pe mai mult de 530.000 de bărbați, că la cei care consumau multă cafea, scădea efectul de a genera cancerul de prostată cu 10% și pentru fiecare două cești în plus, riscul scădea cu încă 2.5%. #remedii naturiste

Tensiunea arterială are și ea beneficii de pe urma cafelei. Pe termen scurt, cafeaua crește presiunea sângelui, însă nu are legătură directă cu un efect pe termen lung. Însă persoanele cu boli de inimă, bătrânii, copii sau cei care nu consumă în general cafea, sunt mai sensibili la cofeina din băuturi precum cola, deoarece absorbția acesteia în corp se face mai greu de metabolism, față de cei care consumă cafeaua cu regularitate.