În cazul confruntării cu situații traumatizante ca șomaj, divorț, boală grea, doliu, etc., chiar și indivizii cei mai puternici pot ceda psihic, temporar. Cu atât mai greu va fi, însă, pentru persoanele cărora le lipsește încrederea în sine. În astfel de momente, aceștia din urmă trec de la ceea ce fusese un "handicap", la o boală în adevăratul sens al cuvântului. Această boală se poate manifesta doar pentru o perioadă, însă există și riscul, ca aceasta să devină cronică.

Iată, așadar, bolile în care se poate transforma lipsa încrederii în sine: #Psihologie

  • Anxietatea generalizată - o tulburare la fel de frecventă la ambele sexe, manifestată prin prezența persistentă a temerilor și a preocupărilor nemotivate sau exagerate. Subiectul își face griji fără motiv și trăiește cu teama unei permanente amenințări. Simptomele sunt: răsuflare îngreunată, nod în gât, sufocare, amețeli, transpirații reci, tremurături, frisoane, spasme, grețuri, diaree, palpitații cardiace, tulburări de somn, de memorie, stare permanentă de iritabilitate și oboseala cronică.
  • Fobia socială - se deosebește de anxietatea generalizată prin faptul că există un factor declanșator, manifestându-se în special în anumite circumstanțe prin frica intensă de a sta sub privirile cuiva și de a nu se comporta rușinos sau ridicol, frica de a vorbi, de a fi incapabil să răspunzi, de a spune prostii, de a tremura sau roși în public, de a te îneca mâncând în fața cuiva, etc. #Simptome: sentiment de panică, transpirații, dificultăți respiratorii, tahicardie, tremuraturi. Ulterior, o astfel de persoană va avea tendința de a evita acest tip de situații compromițându-și viața profesională sau socială.
  • Distimia - se manifestă prin tulburări ale stării de spirit, constând în depresie cronică, având simptome mai puțin severe, dar de durată mai mare decât sindromul depresiv. Simptome: oboseală, lipsă de dinamism, subestimare, percepere negativă a viitorului, tulburări de alimentație (lipsa apetitului sau foame bruscă) somn (insomnie sau hipersomnie) și memorie. Acest tip de afecțiune se răsfrânge asupra domeniului relațional.
  • Psihastenia - manifestată prin incapacitatea de a decide și de a adopta soluții concrete, inaptitudinea de a acționa. Simptome: reacții inhibate și lipsite de spontaneitate, angoasă, astenie psihică și îndoială, crize de conștiință morală și de culpabilitate.
  • Boli psihosomatice - Există o listă lungă de afecțiuni fizice influențate de factori psihologici, printre acestea fiind: ulcere gastrice sau duodenale, colite, migrene, dureri de spate, astm, hipertensiune, tahicardie, etc. Când sistemele nervos și imunitar nu mai sunt bine reglate și nu mai comunică eficient, mecanismele de apărare imunitare sunt slăbite sau scurtcircuitate și atunci #Boala se poate dezvolta.
  • Alcoolismul - Alcoolul poate juca un rol dezinhibator pentru persoanele care se simt prost în pielea lor și cărora le lipsește încrederea în sine. Acesta creează iluzia decomplexării și eliberării de problemele relaționale, subiectul obișnuind să bea de multe ori de unul singur, acasă la el, înainte de confruntarea cu o situație dificilă, după ce suferă o frustrare sau pentru a-și compensa singurătatea. Astfel se instalează dependența.
După cum spune doamna psiholog Marie Haddou, în cartea sa "Cum să-ți întărești încrederea în tine", "Pentru declanșarea acestui proces ce conduce la încrederea în tine însuți trebuie să te debarasezi de o anumită stare de spirit și de comportamentele neadecvate." Așadar, pentru a nu se ajunge la astfel de boli este necesară schimbarea care să înlăture cauza.