Studiile realizate de medicii nutriţionişti şi nu numai arată că usturoiul este un excelent antibiotic natural, un aliment care revigorează întreg organismul şi menţine sănătatea acestuia. În cazul în care este onsumat pe stomacul gol, imediat după trezirea de dimineaţă, înainte de a fi servit micul dejun, usturoiul, datorită substanţelor pe care le conţine, luptă cu bacteriile distructive din organismul nostru şi întăreşte sistemul imunitar.

Atât specialiştii, cât şi consumatorii notorii ai acestui aliment, susţin că usturoiul, consumat dimineaţa, imediat după trezire, pe stomacul gol, are capacitatea de a ajuta la prevenirea şi tratarea multor boli, în special a bolilor aparatului respirator. Însă, beneficiile consumului de usturoi pe stomacul gol sunt nenumărate, pornind de la reglarea tensiunii, până la eliminarea anumitor tipuri de tumori cancerigene.

Încă din Antichitate, în Egipt, era utilizat ca fortifiant, fiind folosit pentru proprietăţile sale antiseptice, vermifuge şi era utilizat chiar ca antidot împotriva turbării sau a muşcăturilor unor şerpi, mai ales vipere. Usturoiul este folosit cu succes în vindecarea bolilor de inimă sau în amuninte faze, în ameliorarea acestor boli, cum ar fi în atacul de cord sau hipertensiune.

Anumiţi medici au confirmat faptul că usturoiul este cel mai sigur si mai de nădejde mod de a combate hipertensiunea, cu toate că nu se ştie exact din ce cauză. Unii doctori cred că usturoiul dilată arterele, scăzând presiunea. Alţii citează puterea sa de a înlătura infecţiile de diverse feluri şi, prin urmare, de a reduce tensiunea crescută. La diabetici nu este recomandat decât cu permisiunea medicului, deşi dovezile certifică faptul că acesta poate fi un mod util de a scadea glicemia şi, astfel, de a controla boala.

Vă pot asigura că, din experienţa mea proprie, am constatat că usturoiul este extrem de eficient în mai multe boli. Timp de 3 luni (august, septembrie, octombrie 2014), am luat în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, câte un căţel de usturoi din grădina mea. Este un usturoi ecologic, crescut după principiile naturii, nestropit cu vreo substanţă. În urma acestui tratament, am obţinut ceea ce aşteptam: palpitaţiile mi-au încetat, tumora de la sân s-a redus substanţial iar funcţiile glandei tiroide s-au normalizat. Scriu aceste lucruri din experienţa mea. Continui de atunci cu acest ratament, numai că nu mai iau dimineaţa pe stomacul gol, ci consum la orice masă, în orice combinaţie cu alte legume.

Proprietăţile sale puternic antioxidante şi antifugice luptă împotriva radicalilor liberi care provoacă afecţiuni ale inimii, cancer sau chiar Alzheimer. Potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii din China, persoanele care mănâncă usturoi crud de cel puţin două ori pe săptămână, au un risc cu 44% mai scăzut de a face cancer de gât. Studii ştiinţifice au concluzionat că usturoiul previne mai multe afecţiuni comune, fiind un excelent antibiotic natural. #Tratamente