În anul 2015, Parkinsonul afectează 1,2 milioane de oameni. Aceasta, de obicei, este una dintre bolile oamenilor în vârstă, dar de multe ori și cei mai tineri sunt afectați. Cercetătorii susțin că 15% din cei sub 50 de ani suferă de această boală. Parkinsonul afectează 1 din 100 de persoanele trecute de 60 de ani, aceasta fiind mai frecventă la bărbați decât la femei.

Boala Parkinson este, de fapt, o tulburare degenerativă incurabilă a sistemului nervos central, afectând în mod specific o zonă a creierului care este responsabilă cu mișcarea, dar și cu psihologia noastră. Simptomele caracteristice sunt tremurăturile membrelor, mișcările lente, rigiditatea membrelor, echilibrul, probleme ale vezicii urinare, probleme de somn și cognitive dar și multe altele.

Anunțuri
Anunțuri

Aceasta este una dintre bolile pe care medicii și oamenii de știință încearcă să o înțeleagă de ani de zile, fără nici un rezultat. Apare ca din senin, fără să avem idee că se întâmplă ceva ciudat în corpul nostru și pare a nu avea nici un fel de leac, ceea ce duce la multe întrebări și studii. Unii susțin chiar că ar fi vorba de posedări.

Însă, mai nou, un grup de specialiști au ajuns la concluzia că scorțișoara are proprietăți anti-inflamatorii și antioxidante, ceea ce poate duce la tratarea bolii Parkinson. Această metodă este folosită și în medicina chineză și cea ayurvedică de secole.

Beneficiile scorțișoarei au tot fost dovedite de-a lungul timpului în cazul multor afecțiuni, dar s-ar părea că există o șansă să putem "repara" și boala Parkinson. Aceasta are beneficii dovedite cum ar fi reglarea zahărului din sânge, ameliorarea durerii, scăderea nivelului colesterolului, protejarea împotriva unor forme de cancer, dar și reducerea îmbătrânirii.

Anunțuri

Noua cercetare asupra bolii Parkinson cu scorțișoară a fost făcută de oamenii de știință de la Rush University Medical Center, Chicago și a fost finanțată de către Institutul Național de Sănătate. Rezultatele au fost publicate în luna februarie a.c în "Journal of Pharmacology Neuroimmune".

"Înțelegerea modului în care funcționează boala este importantă pentru dezvoltarea de medicamente eficiente care protejează creierul pentru a opri progresia bolii... este cunoscut faptul că unele proteine importante cum ar fi Parkin și DJ-1 scad în creier, la pacienții afectați", a declarat doctorul doctorul Kalipada Pahan, conducătorul studiului.

Ca o mică paranteză, ceea ce nu spune nimeni, este faptul că nici fumătorii nu sunt pasibili de a face Parkinson. Și fumatul, pe lângă multele boli care se instalează în corpul uman, are și câteva beneficii, unul dintre acestea fiind că fumătorii nu prezintă un risc ridicat al bolii Parkinson - ceea ce, desigur, nu este recomandat, deoarece sunt boli mult mai grave pe care fumatul le poate produce.

Anunțuri

Însă, studiul cu scorțișoară pe șoarecii care au avut boala Parkinson a dus la rezultate destul de bune. După ce șoarecii au ingerat scorțișoara (praf) li s-au găsit în intestine mai multe molecule mici, diferite, dintre care una de benzonat de sodiu. După ce substanța a ajuns la creier, s-a stopat orice pierdere din creier de proteina Parkin si DJ-1, fiind împiedicată astfel dispariția oricărui neurotransmițător vital, cum ar fi dopamina, astfel toate nivelurile devenind normale. Astfel s-a observat o îmbunătățire în privința funcției motoare.

Până acum, studiul nu a fost efectuat pe subiecți umani care suferă de această boală. Dar doctorii sunt încrezători că rezultatele vor fi la fel de bune dacă nu mai bune, decât cele de pe șoareci.

Și oricum, creșterea consumului de scorțișoară nu vă poate produce nici un rău, din contră, aceasta vă poate ajuta în multe probleme, chiar dacă, poate, încă nu e sigură în totalitate în boala Parkinson. Dar nici cel suferind de această boală nu riscă să pățească ceva, din contră, stările lui s-ar putea ameliora și ar putea avea o viață mai bună. Ar fi chiar indicat să-i anunțați pe cei suferinzi. Nu este o încercare care să aducă vreun rău și, până la urmă, orice merită încercat pentru sănătatea noastră.

Scorțișoara se poate folosi sub multe forme. Puteți face ceai cu scorțișoară și miere, puteți mânca, zilnic, o linguriță sau două de scorțișoară praf, o puteți folosi în diverse prăjituri sau chiar mâncăruri și salate; aceasta fiind considerat un medicament natural care ajută în rezolvarea multor probleme, ba chiar și în ajutarea ficatului. Așa că încercați să consumați cât mai multă pentru propria dumneavoastră sănătate. #Tratamente #remedii naturiste