#Google a încheiat un parteneriat cu o companie medicală în vederea dezvoltării unui proiect, privind dezvoltarea roboţilor în sălile de operaţie, o inteligenţă artificială care va completa munca medicilor chirurgi, potrivit PaginaMedicala.ro.

Roboţii vor ajuta chirurgii în operaţiile minim invazive, reducand consecinţele negative asupra pacientului si contribuind la eficienţa procedurilor, imposibil de realizat manual. Chirurgii vor avea posibilitatea controlului de la distanţă a instrumentelor din interiorul pacientului, reducându-se semnificativ leziunile şi nivelul hemoragiilor, conform PaginaMedicala.ro, care citează din publicaţia "The Guardian".

Anunțuri
Anunțuri

În prezent, există sisteme robotizate în domeniul chirurgiei, aşa cum este dispozitivul Da Vinci folosit încă din anul 2000. Google îşi propune să modernizeze instrumentele robotizate actuale, prin dezvoltarea şi folosirea tehnologiilor cu inteligenţă artificială în domeniul medical, care au capacitatea de a prelua informaţile vizuale.

Cercetările vor avea ca scop analizarea modului în care tehnologiile de procesare vizuală, pot să sprijine abilităţile unui chirurg, în timpul realizării operaţiilor. Un exemplu în acest sens este mărirea nivelului de vizualizare a vaselor de sânge, a celulelor nervoase, a limitelor tumorilor, care cu ochiul liber sunt foarte greu de identificat, chiar şi cu ajutorul ecranului. Dorim să explorăm modul în care programele informatice, pot să ofere medicilor informaţia necesară, în timpul intervenţiilor chirurgicale, a declarat Andy Conrad, liderul diviziei de ştiinţe ale vieţii a Google, potrivit sursei menţionate.

Anunțuri

Compania americană, Johnson & Johnson va asigura doar programele informatice, nu se va ocupa şi cu iniţierea mecanismelor de control ale roboţilor.

Oamenii de ştiinţă de la Google au în dezvoltare sisteme care pot depista cancerul şi afecţiunile inimii, prin utilizarea manoparticulelor. O altă descoperire este lentila de contact inteligentă care prin intermediul senzorilor, pot să monitorizeze evoluţia diabetului. Aceste boli sunt responsabile de creşterea numărului deceselor în fiecare an, iar aceste descoperiri vor reduce şi vor preveni apariţia lor în viitor.