Frigiderul este nelipsit din casele noastre, însă nu toate alimentele, legumele și fructele ar trebui depozitate în el. Unele produse se mențin foarte bine la temperatura camerei, și totuși, le păstrăm la frigider pentru a nu se strica.

Cafeaua, consumată de foarte mulți dintre noi, nu trebuie păstrată niciodată la rece. În acest mod, își pierde aroma și gustul, ajungând să miroasă la fel ca restul alimentelor din frigider. Cel mai bine își păstrează aroma dacă este depozitată într-o cutie metalică închisă ermetic, ținută la temperatura camerei.

Mulți pun pâinea la frigider în ideea că astfel nu se întărește și se păstrează mai mult timp proaspătă.

Anunțuri
Anunțuri

Însă este greșit acest lucru. Ținută în frigider, i se modifică textura și gustul și poate mucegăi. Dacă vreți să o păstrați o perioadă mai lungă de timp, puneți-o direct în congelator.

Bananele ar trebui depozitate în frigider doar pentru a încetini procesul de coacere. Trebuie să aveți în vedere faptul că în acest mod coaja se înnegrește, iar dacă țineți și alte fructe lângă ele, acestea se vor coace mai repede. Dacă ați cumpărat banane mai verzi și doriți să le accelerați procesul de coacere, depozitați-le într-o pungă sau cutie de plastic.

Usturoiul ținut la rece iși pierde aroma și se usucă, existând și riscul ca acesta să mucegăiască. Ceapa se păstrează cel mai bine într-un loc aerisit, la temperatura camerei. Este bine de știut că nu trebuie ținută lângă cartofi, deoarece ceapa se strică mai repede.

Anunțuri

Roșiile sunt mult mai gustoase când sunt coapte. În frigider, se stopează procesul de coacere, existând și riscul să se înmoaie.

Ierburile prospete se țin afară într-un vas cu apă. La fel ca și cafeaua, acestea absorb mirosurile și își pierd aroma. Pepenele poate fi ținut la rece doar după ce este tăiat, deoarece își pierde din proprietățile antioxidante atunci când este netăiat. De asemenea, nici locul uleiului vegetal nu este în frigider, deoarece devine vâscos și tulbure. Singurul ulei care trebuie păstrat la rece este cel de nuci, având termen de valabilitate mai mic decât cele vegetale. Mierea este utilizată drept conservant de mii de ani. Ținută în frigider, se cristalizează și se întărește, fiind mai dificil de scosdin borcan.

Băuturile tari se țin la temperatura camerei, iar pentru a le răci, folosim cuburi de gheață.